Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcorea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. – 1 Petru 3:3,4
Un program de turism de la o televiziune a invitat un grup de cinci bărbaţi născuţi într-un sat pierdut prin insulele Pacificului de Sud să cunoască cultura nord-americană. Aceştia s-au bucurat de peisajele naturale şi de mediul urban, au încercat toate felurile de mâncare, s-au plimbat cu toate mijloacele de transport şi au participat la toate felurile de activităţi de divertisment, cultură şi petrecere a timpului liber. Printre altele au vizitat şi un centru de cosmetică. Ghidul care îi însoţea a încercat să le stârnească interesul pentru un aspect mai tânăr, aşa că l-a întrebat pe unul dintre băştinaşi în timp ce intrau în salon:
– Ţi-ar plăcea să arăţi cu zece ani mai tânăr?
Puţin cam surprins, omul a răspuns:
– Nu, mi-ar plăcea să îmbătrânesc şi să trăiesc cu zece ani mai mult decât majoritatea.
Cultura insularilor promova longevitatea cu toate zbârciturile faciale, în timp ce cultura vestică e interesată de un aspect mai tânăr.
Pentru a spori frumuseţea fizică, industria cosmetică investeşte sume imense de bani în fiecare an în produse şi servicii care absorb o mare parte din bugetul personal al consumatorului. Îmbrăcămintea şi încălţămintea, de exemplu, merg mult dincolo de rolul lor funcţional şi sunt cumpărate pentru design, marcă sau capacitatea de a atrage atenţia celor din jur. Există produse cosmetice care întreţin pielea, părul, sprâncenele, genele, unghiile, ansamblul… Există bijuterii care atârnă de diferite părţi ale trupului pentru a pune mai mult în lumină imaginea fizică. Dincolo de obiectele de podoabă care pot fi adăugate trupului nostru, mai sunt o serie de tratamente pe care ni le aplicăm în acelaşi scop. Vorbim de masaje, argilă, lifting, botox sau chiar chirurgie plastică, pentru a retuşa detaliile corpului aşa încât acestea să apară mai plăcute la privit.
Scrierile inspirate fac deosebire între două tipuri de accesorii. Pe de o parte, sunt hainele, frizura şi bijuteriile. Pe de altă parte, este un spirit paşnic şi plăcut. Prima categorie poate fi cumpărată cu bani, dar este temporară, trecătoare. Cea de-a doua este nepieritoare şi se primeşte prin Duhul Sfânt, care transformă inimile şi creează suflete liniştite şi amabile. Roagă-te ca Dumnezeu să-ţi transforme inima şi să îndepărteze tot răul din ea, în aşa fel încât să îţi poată da „curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit”, ca să poţi fi o binecuvântare pentru mulţi oameni!