Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, Iasă-mă să-ţi scot paiul din ochi” şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Fâţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. – Luca 6:42
Un cuplu recent căsătorit s-a mutat într-un alt cartier. În prima dimineaţă, în timp ce pregăteau micul dejun, soţul i-a spus soţiei:
– Ai văzut lenjeria vecinilor atârnată pe sârmă? N-am putea spune că e foarte curată, nu-i aşa?
Uitându-se pe fereastră, soţia a clătinat din cap în semn de acord. Din acea zi, rufele vecinilor spălate numai pe jumătate au devenit un motiv permanent de conversaţie pentru tânărul cuplu. Într-o dimineaţă, soţia a fost uimită să constate curăţenia şi albul rufelor vecinilor. S-a grăbit să ducă vestea soţului ei:
– Hai să vezi! Astăzi au rufele foarte curate!
Zâmbind şi clătinând uşor din cap, soţul a spus:
– Da, dragă. Aseară am spălat geamul nostru.
Psihologii întâmpină mai ales situaţia în care oamenii au probleme cu stima de sine şi au calităţi, dar nu şi le pot vedea. Dar există şi probleme legate de stima de sine care merg în altă direcţie: cei care nu sunt în stare să-şi vadă greşelile şi limitele, dar sunt foarte capabili să identifice neajunsurile altora, precum cuplul din povestirea noastră.
Isus condamnă această atitudine ipocrită atunci când pune următoarea întrebare: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Luca 6:41). Acest exemplu ilustrează ocupaţia învăţătorului din Nazaret – aceea de tâmplar. Traducerea „pai” corespunde grecescului karfos, care se referă la o aşchie subţire de lemn. Astfel putem vedea contrastul în ce priveşte mărimea: de la o aşchie subţire la o bârnă groasă, care susţine greutatea unei construcţii. Ce diferenţă! Fiinţa umană este în stare adesea să observe un fir de rumeguş şi să nu vadă o grindă groasă de lemn.
Să ne aşezăm astăzi în mâinile lui Dumnezeu, astfel încât El să ne dea înţelegerea şi înţelepciunea de a nu îi judeca pe alţii, pentru că, dacă facem aşa ceva, e foarte posibil ca problema respectivă să fie la noi, şi chiar amplificată: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci, prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri” (Romani 2:1).
