Sau care femeie, dacă are zece lei de argint şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte? – Luca 1.5:8
Când avea trei sau patru ani, fiica noastră (J) îşi pierdea tot timpul câte o jucărie, haină sau alt obiect. Noi căutam peste tot şi, în cele din urmă, o întrebam:
– Claudia, unde e păpuşa ta?
Ea se uita repede în jur, ridica din umeri şi răspundea foarte calmă:
– S-a pierdut!
În acest fel, ea îşi scotea din minte respectivul lucru şi se putea concentra la altceva. O asemenea atitudine este foarte greu de găsit la adulţi. Când pierdem o ustensilă, un instrument sau un alt obiect, simţim că ne pierdem minţile şi nu mai suntem în stare să facem nimic până când nu găsim lucrul care ne lipseşte.
Acest tip de reacţie a avut şi femeia care avea zece monede şi a pierdut una dintre ele. Mai întâi, aceasta era o pierdere însemnată; un aşa-zis leu era contravaloarea unei zile de muncă – o sumă semnificativă pentru o femeie de rând. Mai mult decât atât, era obiceiul în acele timpuri ca, înainte de căsătorie, tatăl miresei să-i dea fiicei o dotă de zece drahme, ca să le aibă în caz de nevoie. Unii comentatori ne spun că femeile măritate îşi purtau cele zece drahme într-o salbă pentru a fi la vedere; să ştie toţi în clipa în care una dintre monede lipsea. În al doilea rând, căutarea era anevoioasă. Casele din Orient erau foarte slab luminate şi erau pline de praf şi de pământ. Acesta este motivul pentru care femeia a aprins o lampă, a măturat toată casa ca să găsească moneda. În cele din urmă, efortul a dat roade. A găsit drahma şi a dat fuga pe la prietene şi pe la vecine să se bucure pentru banul găsit. Isus a adăugat: „Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte” (Luca 15:10), explicând că fiecare dintre noi este ca această drahmă atunci când suntem pierduţi.
Această parabolă are o valoare specială în contextul respectului de sine. Această monedă, oricât ar fi de mică, nu-şi poate îndeplini misiunea de a obţine bunuri în schimbul ei, câtă vreme este pierdută. La fel se întâmplă şi cu noi. Nu putem să ne bucurăm în slujire până când nu îl întâlnim pe Isus să ne redea integritatea. În mod frecvent, Dumnezeu îi foloseşte pe alţii pentru a ne invita să ne întoarcem la EI. Alteori, Duhul Sfânt lucrează direct asupra inimii noastre pentru a ne recâştiga.
Imaginea monedei este excelentă, pentru că moneda poartă imprimată pe ea marca autorităţii emitente. Tu şi cu mine purtăm semnul Creatorului şi chipul Său este restaurant în noi atunci când ne găseşte. Să răspundem afirmativ atunci când Domnul ne caută!
