El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată.”- Luca 15:11-13
Kenneth Bailey, un expert în Noul Testament care a trăit mulţi ani în Orientul Mijlociu, îi întreba în mod repetat pe numeroşii săi ascultători ce înseamnă atunci când un fiu îi cere tatălui său moştenirea. Răspunsul era întotdeauna acelaşi. E ca şi când ai spune: „Tată, aş vrea să te văd mort!” Mai mult decât atât, fiul mai mic avea foarte puţine şanse să primească moştenirea, deoarece ea era oferită de regulă întâiului născut. De aceea, cererea „dă-mi partea de avere care mi se cuvine” reprezintă o obrăznicie clară. Dar fiul mai mic a făcut ceva şi mai grav. Expresia „a strâns totul” (sinagos) presupune că el a vândut moştenirea şi a transformat-o în monedă lichidă. Apoi a plecat de acasă ca să o cheltuiască. Acest lucru reprezintă o violare flagrantă a tradiţiei evreieşti. Mişna, o colecţie de legăminte orale realizată de-a lungul secolelor, specifică faptul că, atunci când un părinte decidea să transmită în timpul vieţii sale moştenirea către fiul său, acesta nu o putea vinde, întrucât ea trebuia dată mai departe urmaşilor săi. Fiul din pildă nu putea vinde averea atâta vreme cât se afla sub controlul tatălui. Orice tranzacţie putea fi valabilă numai după moartea tatălui.
Restul povestirii este cunoscut (v. 14-24): fiul risipitor a cheltuit toată averea, a început să sufere de foame, s-a afundat în mizerie şi a sfârşit prin a hrăni porci, într-o zi şi-a venit în fire şi a hotărât să se întoarcă în casa tatălui său, nu în calitate de fiu, ci doar ca un servitor. Tatăl nu l-a mustrat pentru purtarea abominabilă, ci, „când era încă departe, tatăl său Ta văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult” (v. 20). L-a îmbrăcat cu hainele cele mai bune şi i-a pus în picioare încălţămintea cea mai bună, oferindu-i inelul familiei şi dând o mare petrecere pentru bucuria tuturor.
Parabola ni se poate aplica fiecăruia dintre noi care, la un numit moment, am decis să ne îndepărtăm de Tatăl nostru ceresc şi să folosim darurile de la El pentru pura noastră plăcere. Poate că te-ai abătut de la Dumnezeu şi simţi că nu mai eşti vrednic să te întorci la El. Fapta din povestirea de astăzi este colosal de gravă, dar nu a fost un obstacol pentru tată să-l primească înapoi pe fiu.
Dumnezeu este dispus să te ierte, să alerge în întâmpinarea ta, să cadă la gâtul tău şi să te sărute, ca să te poţi bucura de adevăratul tău statut: acela de fiu preaiubit.
