Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava”, adică „Tată”. – Romani 8:15
A te naşte într-o familie prestigioasă, a avea o mulţime de bani şi proprietăţi, a atinge ţinte academice şi profesionale de excepţie sunt unele dintre căile prin care primim onoare şi valoare în lumea seculară. Dar aceste lucruri nu au valoare ultimă înaintea lui Dumnezeu. Domnul nu Se uită la înfăţişare, ci la inimă. El îl evaluează pe om în funcţie de dragostea sa pentru Creator şi pentru cei de lângă el.
În ciuda faptului că are altă scară de valori faţă de oameni, Dumnezeu foloseşte limbajul şi cultura noastră pentru a ne ajuta să înţelegem ideile şi conceptele Sale.
De aceea foloseşte în mod repetat în Noul Testament exemplul sclaviei şi libertăţii pentru a ilustra viaţa unei persoane înainte şi după primirea lui Hristos ca Mântuitor.
Pe vremea Imperiului Roman nu exista niciun grup social care să apere libertatea şi să abolească sclavia. Foarte puţini oameni considerau nedreptate faptul de a lua şi a deţine sclavi, pentru că aceştia erau o parte a vieţii cotidiene. De fapt, sclavii puteau fi obiectul abuzului şi asupririi. Cei care erau credincioşi şi ascultători primeau un tratament special şi câteodată erau eliberaţi şi erau angajaţi ca asistenţi, profesori sau contabili, în funcţie de capacităţile lor.
Ultimul pas către libertate era atunci când sclavul era adoptat de către stăpânul său. Textul de astăzi ia această realitate socială a vremii respective şi prezintă contrastul dintre sclavie şi adopţie. Prima era o stare de teamă – teama de a fi umilit, lovit, exploatat fizic, emoţional sau sexual. Adopţia era starea care îi permitea persoanei adoptate să se adreseze lui pater potestas fără să fie nevoie să folosească titluri de politeţe, numindu-l simplu Abba (tată).
Potrivit dreptului roman, saltul de la sclav la fiu adoptat presupunea o schimbare enormă. În momentul adopţiei, persoana primea un prenume nou şi numele noii familii. Mai primea şi dreptul de a moşteni în cota corectă bunurile familiei, ca oricare copil legitim. Mai mult decât atât, era considerat ca fiu legitim şi biologic, conform dreptului roman. În cele din urmă, viaţa sa anterioară de sclavie era ştearsă şi uitată definitiv.
Astăzi, să acceptăm privilegiul de a nu mai fi sclavi, ci de a fi copii ai lui Dumnezeu. Acest lucru ne va face să uităm toate nedesăvârşirile şi eşecurile şi să ne concentrăm pe spiritul adopţiei, care ne dă dreptul să venim înaintea Tatălui ceresc cu afecţiunea unui copil.
