Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi fără să-i ardă picioarele? Tot aşa este cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său; oricine se apropie de ea nu va rămâne nepedepsit. – Proverbele 6:27-29
Dr. David Birkenstock a fost mentorul meu (J) principal în privinţa responsabilităţilor mele administrative la universitatea unde activam. Corpul de studenţi era, în general, exemplar: tineri profesionişti care făceau tot ce le stătea în putere să-şi obţină titlurile de master sau de doctor. Cei mai mulţi dintre ei aveau familii şi ani de experienţă în pastoraţie, educaţie sau administrarea centrelor de sănătate. La un moment dat a trebuit să facem faţă câtorva probleme ridicate de infidelitatea maritală: abandonarea familiei, cupluri în criză, copii dezorientaţi sau parteneri violenţi.
Când vreo situaţie de acest gen devenea cunoscută în comunitatea universităţii, dr. Birkenstock se adresa în mod foarte solemn adunării studenţilor, avertizându-ne cu un mesaj foarte clar, ce poate fi cuprins mai mult sau mai puţin în următoarele cuvinte: „Câteodată facem lucruri fără să ne gândim prea bine, iar în final trebuie să acceptăm consecinţele. Adulterul are consecinţe semnificative. Totuşi mulţi îl practică în secret, gândind că nu se va afla niciodată. Dar este o foarte mare greşeală ca cineva să creadă că poate să-şi înşele soţia, iar acest lucru nu se va afla niciodată; deoarece Satana cu siguranţă face tot posibilul, mai devreme sau mai târziu, să scoată la iveală înşelăciunea şi să o expună public.” Dr. Birkenstock ştia că Diavolul poate câştiga atunci când îi face să păcătuiască pe conducători şi pe oamenii cu influenţă din biserică. Poate că aceasta este o parte a înţelesului versetului de astăzi, care spune că nimeni nu poate să se atingă de nevasta vecinului fără să rămână nepedepsit.
Jocul cu ispita este ca jocul cu focul. Cea mai înţeleaptă atitudine este părăsirea căii spre rău cât mai curând posibil. Dorinţa sexuală este foarte puternică, deoarece este un proces instinctiv şi e foarte greu să te opreşti când ai ajuns la un anumit punct. De aceea este nevoie să te conectezi fără rezerve la Dumnezeu, care îţi dă discernământul de a identifica ispita înainte ca aceasta să devină irezistibilă. El ne va da şi înţelepciunea de a nu ne pune în situaţii care în mod categoric ne vor duce în zona unei relaţii sexuale nelegitime. În cele din urmă, dacă ne aşezăm în mâinile lui Dumnezeu, El ne va da puterea să scăpăm din laţ, la fel ca Iosif atunci când soţia Iul Potifar i-a prins haina, spunându-i: „Culcă-te cu mine!” Iar el şi-a lăsat haina în mâinile ei şi a fugit afară din casă (Geneza 39:12).