Cine-şi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. – Proverbele 13:3
Pe lângă faptul că a fost un pianist virtuoz, polonezul Arthur Rubinstein (1887- 1982) era o persoană care vorbea câteodată prea repede. Şi încă în mai multe limbi. La un moment dat a suferit de o răguşeală acută, care a stârnit o grămadă de zvonuri despre cancer sau altă boală fatală. Disperat, Rubinstein a mers repede la medic. În timpul consultului, Rubinstein a fost foarte atent la faţa doctorului, dar aceasta nu reflecta nicio stare sufletească. Doctorul i-a spus pur şi simplu să revină a doua zi. Virtuozul pianist, copleşit de teama că îşi va pierde viaţa, nu a putut să doarmă toată noaptea. Scena s-a repetat şi la a doua vizită medicală. Doctorul privea şi cădea pe gânduri fără să spună nimic. Atunci muzicianul a izbucnit:
– Domnule doctor, spuneţi-mi ce se întâmplă! Nu contează care este adevărul. Am avut viaţa plină de satisfacţie şi de succes. Sunt gata pentru ce e mai rău. Dar spuneţi-mi, vă rog, ce se întâmplă cu mine?
– Vorbiţi prea mult, a fost răspunsul medicului după o scurtă pauză.
Biblia ne avertizează de multe ori că suntem în pericolul de a vorbi prea mult, dar riscul nu este acela de a răguşi, ci de a produce daune prin cuvintele aspre pe care le spunem altora şi prin problemele pe care ni le cauzăm singuri. Versetul de astăzi se referă în mod precis la „distrugerea/pieirea” pe care o poate produce cineva care „îşi deschide [larg] buzele”. Este foarte adevărat proverbul: „Orice pasăre pe limba ei piere.”
Una dintre cele mai practice căi de a exemplifica iubirea lui Dumnezeu este folosirea cuvintelor într-o manieră plină de tact şi înţelepciune. Acest lucru se aplică tuturor tipurilor de relaţii, în special celor de familie, unde uităm adesea acest principiu din cauza excesului de încredere şi de intimitate pe care ni-l oferă familia. Ar trebui să depunem orice efort posibil şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea înţelepciunea de a vorbi adecvat şi rezonabil, apoi să rămânem tăcuţi.
În sudul Turciei, în lanţul muntos Taurus, trăieşte o specie de cocori cu un comportament ciudat: scot sunete extrem de stridente în mod necontrolat în timpul zborului. Asemenea sunete atrag vulturii, care vânează aceste zburătoare. Dar s-a observat că, pentru a tăcea şi a-şi diminua impulsul natural de a ţipa, păsările poartă pietricele în cioc. Acest obicei le ajută să nu mai croncăne şi să nu mai atragă atenţia prădătorilor.
Dacă ai probleme cu controlul cuvintelor, invită-L pe Dumnezeu astăzi în viaţa ta şi El îţi va da înţelepciunea să vorbeşti cuvinte potrivite şi să nu spui ce nu trebuie.
