Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor şi părinţii sunt slava copiilor lor. – Proverbele 17:6
Una dintre poveştile fraţilor Iacob şi Wilhelm Grimm este despre o femeie în vârstă care a rămas văduvă. Fiul şi nora au primit-o în casa lor, ca să stea cu ei și ca fetiţa lor să nu mai fie singură. Bunica era sănătoasă, dar din cauza bătrâneţii a început să-şi piardă vederea, auzul şi orientarea. Când familia se aşeza la masă, bătrâna scăpa câteodată mâncare pe jos sau stropea în jur cu băutură, din cauza mâinilor care îi tremurau.
Într-o zi, când femeia a vărsat un pahar de lapte pe masă, fiul şi nora s-au supărat şi au pus-o să mănânce pe o măsuţă în colţul bucătăriei, unde puneau de obicei măturile şi articolele de curăţenie. Cu tristeţe şi resemnare, bunicuţa a mâncat acolo, izolată de cei dragi.
Într-o seară, înainte de cină, în timp ce micuţa se juca cu nişte cuburi, tatăl ei a arătat interesat de ce construia ea. Fetiţa i-a explicat: „Am să fac o măsuţă ca, atunci când veţi fi bătrâni, tu şi mami să mâncaţi în colţul bucătăriei pe ea.”
În seara aceea, în timp ce o priveau pe mamă mâncând singură în colţ, amândoi au izbucnit în lacrimi şi au hotărât din acel moment ca bunica să mănânce la masa mare cu ei. De atunci înainte, nu au mai fost deranjaţi de neputinţele bătrânei.
Textul de astăzi exprimă în cuvinte puţine o înţelepciune profundă. Sunt acoperite trei generaţii. Despre bunici se spune că nepoţii sunt ca o coroană pentru el. Despre copii, textul spune că părinţii sunt mândri de ei. Toţi suntem incluşi în acest text, chiar dacă nu toţi suntem părinţi sau bunici, toţi suntem copii şi toţi trebuie să avem un respect profund faţă de generaţiile trecute.
Scriptura ni-i dă în grijă pe cei în vârstă din familiile noastre, mai ales pe cei care sunt în nevoie: „Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întâi faţă de cei din casa lor şi să răsplătească ostenelile părinţilor…” (1 Timotei 5:4).
Această responsabilitate nu se limitează la satisfacerea nevoilor materiale, ci trebuie să cuprindă consideraţie şi respect, aşa cum se spune în poruncă: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 5:16).
