Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. – Proverbele 16:32
Lucia studia pedagogia la universitatea unde predam. Era o tânără inteligentă, perseverentă şi bine organizată. Strălucea de putere fizică şi intelectuală. Avansa cu succes în pregătirea academică şi, la un moment dat, şi-a început practica într-o şcoală publică. Viitorul ei se anunţa foarte strălucit, deoarece, cu competenţele ei intelectuale şi cu diploma de profesor eliberată de stat, îşi putea găsi oriunde o slujbă bună. Dar, într-o zi, când copiii erau deosebit de indisciplinaţi, Lucia şi-a pierdut cumpătul, s-a înfuriat foarte tare, a ţipat şi le-a adresat insulte elevilor. Cum era de aşteptat, întreaga comunitate şcolară s-a alarmat, inclusiv directorul, aflând că Lucia a avut o ieşire nervoasă la clasă. Reacţia a fost uluitoare. Directorul a informat-o imediat că nu-şi mai poate continua practica în şcoala lui. Universitatea a fost informată că Lucia a picat la practica pedagogică şi nu va putea absolvi.
În ciuda studiilor sale strălucite, această tânără a pierdut foarte mult deoarece s-a înfuriat într-o manieră nepotrivită, într-un moment şi loc nepotrivit. Un acces de furie este întotdeauna ceva rău, dar în acest caz a avut consecinţe nefaste. Lucia a pierdut ocazia de a „cuceri” cu uşurinţă o poziţie profesională excelentă. S-a dovedit adevărat faptul că „a-ţi controla nervii e mai bine decât a cuceri o cetate” (Proverbele 16:32, EXB).
Să te superi pe cei din jur într-un mod inadecvat nu este doar o barieră în relaţii şi un obstacol în atingerea ţintelor importante. Este şi un comportament păcătos, „căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:20). De aceea, primul pas pentru rezolvarea problemei este mărturisirea: „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbele 28:13). Din nefericire, unii oameni nu admit că furia este un păcat; ei chiar îi acuză pe alţii, spunând: „Tu m-ai scos din sărite!” Dar învinovăţirea altora nu este o soluţie. Este necesară mărturisirea înaintea lui Dumnezeu şi cererea iertării de la persoana ofensată.
Dacă ai tendinţa să te enervezi uşor, supune-te Domnului, pentru ca El să-ţi controleze firea. Încearcă prin harul Său să urmezi sfatul lui Pavel: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:31,32). În sfârşit, fii deschis la posibilitatea de a primi ajutor profesionist, deoarece Dumnezeu lucrează adesea prin consilieri şi psihologi.
