Daţi, şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura. – Luca 6:38
Un brutar obişnuia să cumpere regulat unt de la o lăptărie locală pentru a face pâine în fiecare zi. Într-o zi a observat că pachetele de unt erau mai uşoare decât de obicei. Când le-a cântărit, a constatat că toate aveau lipsă. S-a plâns lăptarului şi mai târziu a depus o plângere la judecătorul municipal.
Aţi putea să-mi arătaţi greutăţile? a întrebat judecătorul, dorind să vadă dacă acestea fuseseră falsificate.
– Eu nu folosesc greutăţi, a răspuns lăptarul.
– Atunci cum vă daţi seama dacă măsuraţi corect? a întrebat uimit judecătorul. Este foarte simplu, onorată instanţă, a explicat lăptarul. Când brutarul a început să cumpere unt de la mine, am început să cumpăr şi eu pâine de la el. De alunci folosesc pâinea lui de o jumătate de kilogram ca să cântăresc o jumătate de kilogram de unt. Dacă greutatea untului nu corespunde, este din cauza pâinii lui prea uşoare.
Am şi o experienţă personală în acest sens. Am cumpărat un spaţiu comercial în Madrid pentru familia mea. Acesta fusese un magazin de păsări şi ouă timp de zeci de ani. Aşa că ne-am ales cu o serie de obiecte inutile. Printre acestea se afla şi un vechi cântar cu greutăţi de fier. Uitându-mă atent la aceste greutăţi, mi-am dat seama că fiecare dintre ele avea un secret. În partea de jos a cântarului era o bucată de magnet care putea fi foarte uşor ataşată la greutăţi. Astfel, cei care vindeau puteau repede să modifice greutatea ori de câte ori doreau. Câteva luni mai târziu am aliat că fostul proprietar a murit, iar văduva lui a mai trăit mulţi ani după aceea Am rămas încremenit când am citit textul: „Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică. Să n-ai în casă două feluri de efa, una mare şi una mică. Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efa adevărată şi dreaptă, ca să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 25:13-15). Să fie oare posibil ca moartea prematură a proprietarului magazinului să fi avut de-a face cu presupusa lui necinste? Numai Dumnezeu ştie adevărul, dar versetul de mai sus subliniază importanţa onestităţii.
Textul de astăzi merge chiar mai departe. El ne invită să dăm mai mult de măsura exactă şi astfel să primim şi noi în mod abundent. Bucură-te astăzi de binecuvântările acestei promisiuni! Fii generos cu ceilalţi şi vei observa imediat o îmbunătăţire a relaţiilor cu ei, precum şi o mulţime de alte recompense substanţiale.