Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor. – Romani 12:17
Legea Talionului („ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”) nu s-a limitat doar la vremurile lui Moise. Chiar în zilele noastre, multe ţări urmează un principiu similar în codurile lor penale. Ameneh Bahrami era studentă în domeniul electronicii, în Iran, când a refuzat avansurile romantice şi sexuale ale unui coleg, Majid Mohavedi. Majid a insistat timp de doi ani, dar tânăra femeie s-a opus. Într-o zi, el a urmărit-o până în staţia de autobuz şi acolo i-a aruncat o găleată de acid sulfuric în faţă, lăsând-o oarbă şi desfigurată. Urmând principiul legii islamice, tribunalul l-a condamnat pe Majid după Legea Talionului: ochi pentru ochi.
În ziua stabilită, sub supraveghere legală, un doctor i-a făcut anestezie lui Majid ca să i se aplice acelaşi acid în ochi, pentru a fi executată sentinţa pronunţată în dreptul lui. În ultimul moment, Ameneh l-a iertat pe atacatorul ei. Tribunalul a acceptat decizia tinerei şi Majid a fost achitat, dar a fost făcut responsabil şi a trebuit să plătească facturile pentru îngrijirea ochilor şi feţei lui Ameneh. Iertarea acestei tinere a depăşit limitele legii şi a urmat principiul generozităţii din textul de astăzi.
Legea Talionului a fost aplicată în trecut nu pentru răzbunare, ci pentru a-l proteja pe agresor, deoarece, în anumite cazuri, reacţia celui agresat putea fi disproporţionată. De fapt, expresia „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” apare de trei ori în Biblie (Exodul 21:24; Leviticul 24:20 şi Matei 5:38) şi este prezentată într-un context legal pentru ca doar judecătorul sau tribunalul să poată lua decizii legale şi nu pentru o răzbunare personală. Chiar dacă pare la prima vedere crudă şi barbară, această lege a fost promulgată pentru uzul exclusiv şi controlat al autorităţii juridice.
Isus a prezentat o versiune revoluţionară a Legii Talionului: „Nu întoarceţi rău pentru rău.” Câte probleme interpersonale n-ar fi fost rezolvate imediat dacă acest principiu ar fi fost aplicat! Dar cum s-ar putea ca victima rănită şi plină de furie să nu întoarcă rău pentru rău? Omeneşte este imposibil. Într-adevăr, acest lucru nu este posibil din punct de vedere uman, dar, din punct de vedere divin, se poate.
Roagă-te astăzi ca Domnul să facă posibilă împlinirea promisiunii Sale în dreptul tău: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13).