Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. – Matei 7:1,2
Doi taxidermişti (persoane care împăiază animale, n.tr.) se plimbau pe o stradă din oraşul lor, discutând despre ultimele tehnici ale meseriei lor. Trecând pe lângă vitrina unui magazin, au văzut un papagal împăiat. S-au oprit şi au început să găsească diverse greşeli la lucrarea expusă. Postura nu era naturală, pasărea părea forţată să se încline în faţă, penele nu erau aranjate în mod corespunzător, culoarea lor era prea ţipătoare. Aripile erau uşor curbate şi postura generală nu aşeza pasărea în habitatul natural. Concluzia lor finală: creatorul lucrării era un începător care mai avea o mulţime de lucruri de învăţat până să stăpânească arta împăiatului. Dar, înainte să-şi continue plimbarea, au mai aruncat o ultimă privire asupra păsării împăiate. Au rămas înmărmuriţi să vadă că pasărea începe să se scarpine uşor cu ciocul între pene.
În versetul de astăzi, Isus avertizează asupra uneia dintre cele mai obişnuite tendinţe din relaţiile noastre: judecarea aproapelui. De câte ori nu se repetă această situaţie, mai ales când reproşurile aduse aproapelui se potrivesc mai bine propriei noastre persoane! Apostolul spune: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci, prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri” (Romani 2:1).
Opţiunea prezentată de apostolul Pavel este să nu judeci, ci să iubeşti. „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii, căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea” (Romani 13:8); „Stăruiţi în dragostea frăţească!” (Evrei 13:1).
Judecarea celorlalţi nu întăreşte niciodată relaţiile interpersonale, mai degrabă aduce mai multe pierderi. Data viitoare când te surprinzi judecând un vecin, un prieten sau un colaborator, stai şi gândeşte-te: în ce măsură fac şi eu acelaşi lucru pe care îl văd pe el făcând? Ce încerc să ascund? De ce insist să mă concentrez asupra greşelilor altora? E posibil să găseşti acelaşi fel de defecte şi în viaţa ta. Dacă aşa stau lucrurile, întreabă-te: Ce aş putea face să-mi schimb atitudinea şi comportamentul?
Cere de la Dumnezeu înţelepciune, întrucât El poate să te ajute să descoperi linia călăuzitoare ideală pe care să o urmezi în relaţiile tale personale. Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi conducă deciziile şi acţiunile. Vei fi surprins cum ţi se dezvoltă în mod gradat caracterul şi cum înfloresc relaţiile cu persoana pe care o judecai.