Priorităţile

Căutaţi mai întâi împărăţia iui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. – Matei 6:33

Cunoscând bine şi din plin natura umană, Fiul lui Dumnezeu Şi-a început lucrarea prezentând principiile fundamentale ale împărăţiei Sale. Căutarea mai întâi a împărăţiei lui Dumnezeu şi a neprihănirii Sale este regula pe care suntem invitaţi să o urmăm. Odată cu ea ni se promite împlinirea celor mai importante nevoi. Acest principiu este simplu şi promiţător şi poate atinge o bogăţie de aspecte. Ni se asigură pe această cale prosperitatea? Sau este mai degrabă cheia spre o viaţă confortabilă?

Când, afectat de foame, a fost ispitit în pustie să-Şi împlinească propriile nevoi, Isus a spus: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Luca 4:4). Când suferea tăcut, în încercările sale, patriarhul Iov a exclamat: „Iată, chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El” (Iov 13:15, NTR).

Când viaţa le-a fost ameninţată din cauza consacrării faţă de Dumnezeu, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au rămas fermi, deşi exista posibilitatea de a nu fi salvaţi. Apoi au afirmat cu încredere: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat” (Daniel 3:17,18).

Astăzi, mulţi consideră că e greu să respecţi principiile divine când pâinea zilnică e în joc. Dar dacă viaţa ţi-ar fi în pericol? Când lucrurile merg prost, mulţi sunt tentaţi să calce regulile pentru a ieşi din situaţie. Când orizontul este întunecos şi nu ne putem explica încercarea prin care trecem, suntem ispitiţi să nu ne mai încredem în Dumnezeu şi în promisiunile Sale. Când sărăcia şi suferinţa ne înconjoară, diavolul încearcă să ne distrugă încrederea în Dumnezeu, acuzându-L că nu face nimic pentru a schimba lucrurile. Acesta este exact momentul de a lua o decizie importantă. Aşază-L pe Dumnezeu pe primul loc şi bazează-te pe faptul că El va prelua nevoile şi problemele tale în mâinile Lui.

Consemnarea biblică spune că îngerii au venit să-L ajute pe Mântuitorul în pustie (Matei 4:11); că Dumnezeu a îndepărtat suferinţa şi, „în cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi” (Iov 42:12); că tinerii evrei au fost onoraţi de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul flăcărilor cuptorului încins (Daniel 3:25).

Să reflectăm astăzi asupra acestui principiu fundamental al Evangheliei, cu certitudinea că putem aştepta împlinirea fiecărei promisiuni divine, în timp ce ne punem încrederea în Dumnezeu şi umblăm pe căile Lui.

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor