Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon. – Evrei 11:24
El aparţinea unei familii din clasa muncitorilor săraci şi nimic nu-i putea scoate din sărăcie. Venea dintr-o familie de sclavi într-unul dintre cele mai puternice imperii din istoria umanităţii. Dar, spre deosebire de fraţii lui, el ajunsese într-o situaţie privilegiată: fusese adoptat de fiica faraonului. În această poziţie, Moise avea lucruri la care alţii doar puteau visa. În privinţa bogăţiei, el avea posibilitatea de a trăi în palate luxoase şi măreţe, acoperite de aur şi pietre preţioase. Cât priveşte poziţia socială, ca nepot al monarhului egiptean, avea posibilitatea de a accede cândva la tron. În ceea ce priveşte plăcerile, nu era nimic pe lume care să-l poată împiedica să se bucure de ele.
Însă Moise a refuzat toate aceste privilegii. Ceva mai bun decât bogăţiile, decât plăcerile sau puterea îi înflăcăra inima. Ce putea să depăşească bogăţiile Egiptului? Ce putea fi mai bun decât să se bucure de toate plăcerile lui? Ce putea fi mai bun decât să ocupe o poziţie proeminentă de conducere?
Moise dorea prezenţa lui Dumnezeu în viaţa sa mai mult decât orice lucru pe lume. El tânjea după compania lui Dumnezeu într-o asemenea măsură încât, la un moment dat, a cerut: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici” (Exodul 33:15). Moise a cerut prezenţa divină promisă care îi asigura liniştea sufletească (v. 14), iar aceasta i-a fost oferită, pentru că Domnul „vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui” (v. 11).
În momentul în care prezenţa lui Dumnezeu s-a manifestat, profetul şi-a permis să-I ceară un ultim lucru: „Arată-mi slava Ta” (v. 18). Cu acea ocazie a primit el cea mai uimitoare declaraţie din partea lui Dumnezeu – manifestarea caracterului Său plin de milă şi neprihănire. Dumnezeu nu i S-a descoperit în întregime lui Moise atunci când l-a ferit de plăgile Egiptului, nici atunci când a despărţit marea şi nici când a făcut cele mai mari minuni. Ci Dumnezeu Şi-a revelat plenar bunătatea mai degrabă în timpul unei conversaţii prieteneşti, în liniştea deşertului (v. 19).
Întrucât prezenţa lui Dumnezeu umple inima cu bucurie (Faptele 2:28), te invit să-L cauţi astăzi pe Dumnezeu într-un loc liniştit. Vorbeşte cu El ca şi cu un prieten. Vei vedea că prezenţa Lui îţi va umple întreaga inimă cu bucurie, în timp ce aspiraţiile de cea mai înaltă valoare umană vor deveni, de fapt, fără valoare.
