Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. – Isaia 26:4
Încrederea este un element important al dezvoltării umane. Conform lui Erik Erikson, baza încrederii se formează în primii ani de viaţă şi se întemeiază pe experienţele pozitive cu cel care îi poartă de grijă copilului. În cursul acestei perioade, dacă primeşte hrană, afecţiune şi protecţie corespunzătoare, copilul va creşte cu suficientă încredere în sine, care îl va ajuta să se poată dezvolta bine ulterior. Dar ce se întâmplă dacă nu primeşte o îngrijire corespunzătoare? Va fi „condamnat” la sentimente de frică şi nesiguranţă sau la lipsă de încredere?
Stanislaw Tomkiewicz a fost un copil care a supravieţuit ghetoului din Varşovia (Polonia), iar ca adolescent a fost deportat în lagărul Bergen-Belsen (Germania). După ce a fost eliberat, a studiat medicina şi psihiatria şi s-a concentrat mai ales asupra psihoterapiei copiilor şi adolescenţilor. El s-a opus cu tărie conceptului de vulnerabilitate asociată obligatoriu cu viaţa traumatică şi precară, punând accentul pe rezilienţa fiinţelor umane. Mai mult decât atât, psihologia pozitivă susţine că fiinţa umană are abilitatea să se adapteze şi să găsească resurse să se dezvolte chiar şi în cele mai cumplite experienţe negative.
Niciuna dintre teoriile de mai sus nu îl iau pe Dumnezeu în considerare, dar îţi poţi imagina până la ce înălţime s-ar putea ridica fiinţa umană dacă L-ar lua? Încrederea în Dumnezeu este baza dezvoltării puterii umane, care aduce sens şi valoare vieţii noastre. Încrederea în Dumnezeu precedă credinţa şi dezvoltă virtuţi precum: amabilitatea, dragostea, politeţea, răbdarea, autocontrolul şi, în cele din urmă, asigură dezvoltarea completă şi transformarea caracterului.
La fel a fost şi cu ucenicii lui Hristos. Fiecare avea diferite tendinţe şi înclinaţii spre rău, moştenite sau dobândite. Toma, de exemplu, era timid şi temător, iar Filip era impulsiv; Iacov şi Ioan erau lacomi şi lăudăroşi (Viaţa lui Iisus, p. 263). Cu toate acestea, ei şi-au pus încrederea în Hristos şi au început să le slujească altora. Abia atunci Dumnezeu le-a transformat caracterul şi i-a pregătit pentru slujire.
Încrezându-ne în Dumnezeu şi aflându-ne sub grija Sa, putem face faţă şi depăşi nenumăratele şi feluritele dificultăţi ale vieţii de fiecare zi. Chiar dacă sunt momente când nu este uşor să ne încredem în Dumnezeu, Domnul este gata să ne ajute şi, în acelaşi timp, lucrează asupra caracterului nostru, oferindu-ne experienţa necesară pentru a-i ajuta pe alţii. „încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor” (Isaia 26:4). „Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!” (Psalmii 84:12).
