Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele, căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. – Filipeni 4:11
Rudele apropiate ale „umilinţei” sunt modestia şi mulţumirea. Modestia presupune evitarea atenţiei excesive asupra propriei persoane, în timp ce mulţumirea înseamnă a accepta ceea ce ai, fără a aştepta schimbări sau împrejurări exterioare pentru a avea satisfacţie.
Într-o vară am primit (L) vizita câtorva rude din Argentina. Într-o după-masă, în timp ce ne uitam la casa noastră aflată în construcţie, le spuneam despre toate lucrurile care trebuie făcute pentru a o termina. La un moment dat, unchiul meu a suspinat zicând: „Cred că ai de gând să fii mulţumită când va fi gata!” îmi aduc aminte că stăteam la umbra unui copac şi mâneam un pepene foarte gustos. Câinii se odihneau alături de noi, iar găinile se delectau cu cojile pe care li le dădeam. E adevărat că mai aveam multe de făcut până să terminăm casa, dar în loc să ne gândim la acest lucru, ne-am îndreptat atenţia spre ceea ce aveam deja în acel moment.
Diogene din Sinope, un discipol al lui Socrate, a fost un filosof grec care a considerat că este înţelept să-şi reducă nevoile şi să se elibereze de dorinţe. El a pus în practică propria filosofie şi a trăit ca om al străzii în Atena, deoarece considera sărăcia extremă o virtute. A trăit intr-un butoi de lemn, a avut numai un toiag, un rucsac, o haină şi o cană. Dar, după ce a văzut un copil bând apă din pumn, a renunţat şi la cană.
Chiar dacă ideea lui Diogene poate părea exagerată şi dubioasă, este interesant de observat cât de puţine nevoi avem pentru a trăi. Apostolul Pavel spune: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni, m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă” (Filipeni 4:11,12) şi „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig… Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm ne va fi de ajuns” (1 Timotei 6:6-8). Când apostolul spune „am învăţat să fiu mulţumit” înseamnă că el nu s-a născut cu darul mulţumirii, ci l-a învăţat din experienţă şi cu ajutor divin.
Într-o lume în care se trâmbiţează mesajul înşelător: „Fericit e cel care este bogat”, mulţumirea nu este frecvent promovată. E bine de ştiut că nu trebuie să aşteptăm până când deţinem una sau alta pentru a fi fericiţi. Putem chiar acum să fim mulţumitori; astăzi avem deja suficiente lucruri care să ne bucure. Putem fi recunoscători în orice situaţie ne-am afla. Ca şi apostolul Pavel, putem spune: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).
