Te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul. – Osea 2:20
Fidelitatea poate fi înţeleasă ca stabilitatea şi fermitatea sentimentelor şi responsabilităţilor, precum şi ca împlinirea promisiunii făcute. De regulă, acest cuvânt se aplică legământului conjugal, dar este înrudit şi cu alte virtuţi.
1. Căsătoria constă în principal din supunere reciprocă: „Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu” (Cântarea cânt. 6:3).
2. Prietenia în căsătorie contribuie la intimitate: „Cerul gurii lui este numai dulceaţă şi toată fiinţa lui este plină de farmec. Aşa este iubitul meu, aşa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului” (5:16).
3. Căsătoria implică dăruirea inimii şi a sufletului. „Pune-mă ca o pecete pe inima ta şi ca o pecete pe braţul tău” (8:6).
4. Dragostea adevărată perseverează chiar şi în probleme şi conflicte. „Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea să o înece” (v. 7).
Dar cum să rămâi devotat în timpul greutăţilor şi conflictelor? Manya şi Meyer Korenblit erau doi adolescenţi îndrăgostiţi, în anul 1942. Când au fost transferaţi din oraşul polonez Hrubieszow în lagărul de concentrare de la Budzyn, ei şi-au continuat prietenia cu riscul de a-şi pierde viaţa şi şi-au promis să se reîntâlnească mlr-o zi în oraşul lor natal, după război. Imediat după această promisiune, Manya a fost luată la Auschwitz şi Meyer, la Dachau şi au fost separaţi pentru următorii trei ani. În ciuda dificultăţilor, „ei nu şi-au pierdut niciodată credinţa în iubirea lor reciprocă”, aveau să scrie, ani mai târziu, fiul celor doi, Michael Korenblit, şi Kathleen Janger (coautoare) în cartea Until We Meet Again: A True Story of Love and Survival in the Holocaust (Până ne vom revedea. O poveste adevărată de dragoste şi supravieţuire în Holocaust). Imediat ce războiul s-a terminat, s-au reîntâlnit ca să îşi împlinească făgăduinţa.
Deşi este adevărat că dificultăţile pot clătina din temelii orice relaţie, este posibilă persistenţa în simţăminte şi în promisiunea faţă de unirea personală cu Dumnezeu. E grea trecerea prin crize, dar în loc să slăbească relaţia, dificultăţile contribuie adesea la întărirea şi stabilizarea acesteia.
„Chiar dacă pot apărea dificultăţi, complicaţii şi descurajări, nici soţul şi nici soţia să nu nutrească gândul că unirea lor a fost o greşeală sau un eşec. Străduiţi-vă să fiţi lot ce este posibil unul pentru altul. Continuaţi cu atenţiile de la început. Pe orice cale, încurajaţi-vă unul pe altul în ducerea luptelor vieţii. Studiaţi cum să vă faceţi fericiţi unul pe altul. Daţi frâu liber iubirii şi îngăduinţei reciproce. Şi atunci, căsătoria, în loc să fie sfârşitul iubirii, va fi abia începutul ei” (Căminul adventist, p. 106).
