Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască? – Ieremia 17:9
Te consideri un om cinstit şi de încredere? Eşti onest şi atunci când ştii că ai putea să fii rănit? Mulţi oameni religioşi ar răspunde ferm „da” la aceste întrebări. Totuşi cercetătorii David DeSteno şi Piercarlo Yaldesolo, de la Universitatea Northeastern, din Boston, au studiat onestitatea oamenilor şi au emis ipoteza că cei mai mulţi prezentau atitudini ipocrite. Ei au avertizat că nu te poţi încrede nici în tine însuţi. Pentru a testa această ipoteză, au făcut o serie întreagă de studii în care subiecţii săvârşiseră anumite fapte contestabile din punct de vedere moral, dar care îi condamnau pe alţii pentru fapte ca ale lor.
Într-un studiu, de exemplu, participanţii trebuiau să dea cu banul pentru a stabili dacă ei trebuiau să facă un lucru plăcut sau un lucru neplăcut. Atâta vreme cât dădeau cu banul „singuri”, fără să-şi dea seama că erau observaţi, 90% dintre subiecţi continuau să arunce până când obţineau rezultatul favorabil. Mai devreme, aceştia declaraseră că înşelăciunea la datul cu banul este imorală, în timp ce, autoevaluându-se, se considerau cinstiţi şi de încredere. Apoi, când trebuiau să-i evalueze pe alţii care săvârşiseră aceeaşi fraudă, erau în stare să identifice înşelăciunea şi să condamne acest comportament ca imoral.
Interesant de notat că scopul principal al acestor investigaţii nu avea de-a face cu abilitatea de a identifica în mod corect relele făcute de alţii sau faptele lor imorale. Ci studiul se concentra pe onestitatea autoevaluării, ţinând cont de faptul că oamenii tind să-şi şteargă din minte propriile greşeli şi să le reproiecteze asupra altora.
Biblia ne spune că, în timp ce l-a condamnat pe bogatul care luase singura mieluşea de la vecinul său sărac, împăratul David luase nevasta aproapelui său, pe care apoi îl omorâse (2 Samuel 12). Fariseii îl acuzau pe Isus de încălcarea tradiţiilor iudaice, fără să fie conştienţi că ei înşişi călcau legea lui Moise când plănuiau să-L omoare (Ioan 11:45-57).
Înţelegând imperfecţiunea umană şi privind oarecum îngrijorat, psalmistul exclama: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă?” (Psalmii 19:12). Este încurajator să ştim că ne putem ridica ochii spre cer să-I cerem lui Dumnezeu: „Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (v. 12).
Dacă vrem să fim oneşti cu adevărat, să ne examinăm înclinaţiile şi tendinţele şi să ne recunoaştem marea nevoie după un Mântuitor. Numai Isus Hristos ne poate arăta adevărata noastră stare.
