Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui decât un bogat cu buze stricate şi nebun. – Proverbele 19:1
Fiul preotului Hilchia, Ieremia, a fost profetul care a primit misiunea de a chema poporul, mai ales pe conducători, la pocăinţă. Dar mesajul lui mustrător nu era pe placul ascultătorilor, care erau obişnuiţi să audă minciunile, flatările şi laudele profeţilor falşi (Ieremia 23). Au fost atât de deranjaţi de cuvintele lui încât, „când a isprăvit de spus Ieremia tot ce îi poruncise Domnul (…), tot poporul a pus mâna pe el şi a zis: «Trebuie să mori negreşit!»” (Ieremia 26:8) şi chiar „împăratul Ioiachim (…) căuta să-l omoare” (v. 21).
Dacă ar fi măgulit poporul, Ieremia şi-ar fi făcut probabil o mulţime de „prieteni”. Dar el a preferat închisoarea decât ipocrizia şi „a înghiţit noroi” mai degrabă decât să mintă. Da, profetul chiar a fost cufundat în noroiul din fântâna în care a fost aruncat. Experienţele sale sunt înregistrate în cartea Plângerile lui Ieremia. „Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine. Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: «Sunt pierdut!»” (Plângerile 3:53,54).
În ciuda acestui tratament, Ieremia şi-a menţinut integritatea şi a primit o vizită din partea lui Dumnezeu, care l-a încurajat chiar acolo, în fântână: „Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii. Tu mi-ai auzit glasul: Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele. În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: «Nu te teme!»” (v. 55-57).
Mulţi se consideră neprihăniţi pentru că nu practică tâlhăria, desfrâul, adulterul sau idolatria, dar este clar că integritatea presupune mai mult decât atât. Divina comedie, a lui Dante Alighieri, descrie coborârea în infern pe o scară a ierarhiei păcatelor. Pe măsură ce iadul se apropie, păcatele sunt din ce în ce mai grave. După logica lui Dante, persoana adulteră este mai vinovată decât un ucigaş sau un tiran.
Astăzi, minciunile, linguşirile şi ipocrizia pot fi justificate prin principiul darwinist al supravieţuirii. Dacă scopul scuză mijloacele, atunci minciuna, flatarea şi căutarea prieteniei din interes sunt justificate pentru a supravieţui, a prospera sau pentru a ajunge la cel mai înalt nivel de performanţă.
Biblia ne avertizează cu privire la cei care „sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor, trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig” (Iuda 16) şi arată că este mai bine să suferi pentru facerea binelui – dacă aceasta este voia lui Dumnezeu – decât pentru facerea răului (I Petru 3:17).
Fără îndoială, viaţa trăită în integritate poate aduce pierderi sau conflicte, dar poţi fi sigur că, în mijlocul încercărilor. Dumnezeu nu te va părăsi niciodată.
