Articolul precedentÎncurajează-i pe copii și pe tineri!
    Articolul următorȚărmul păcii

    Mintea şi comportamentul

    Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. – Isaia 26:3

    Emilia era copleșită de nenumărate probleme. Mama ei în vârstă căzuse și își rupsese două coaste. Băiatul ei, care era de altfel un elev bun, avusese rezultate slabe la câteva materii. La serviciu, i se schimbase programul, iar noul program era total în dezavantajul ei. Și, culmea, era în ceartă cu o rudă și din acest motiv nu se mai înțelegea bine nici cu familia din partea soțului și nici cu soțul. Cea mai mare problemă a Emiliei era că toate acestea o copleșeau. Începuse să se gândească persistent la toate aceste lucruri și vedea viitorul întunecos și fără nicio soluție. Fiul ei îi spunea:

    — Nu te mai necăji gândind negativ!

    — Dar nu mi le pot scoate din minte, era răspunsul ei.

    Una dintre cele mai bune prietene ale ei era o creștină cu pregătire în psihologie și aceasta a putut să o ajute. Înainte de toate, a învățat-o cum să-și îndrepte gândurile spre lucruri care zidesc, cum să-și întrerupă lanțul ideilor depresive prin înlocuirea lor imediată cu gânduri pașnice, cu amintiri plăcute și chiar cu vizualizarea unor scene din viața lui Isus. Al doilea front de lucru a fost să planifice rezolvarea problemelor. Cu hârtie și creion în mână, ele au pus în scris idei, strategii și pașii practici de rezolvare a diferitelor probleme. Sub îndrumarea principiilor etice și morale, ele au căutat împăcarea în dificultățile de relație, cântărind argumentele pro și contra ale diferitelor soluții pentru toate provocările. Când planul a devenit clar, Emilia l-a urmat pas cu pas fără să mai suporte emoțiile și greutatea frământărilor anterioare. La scurt timp, ea a început să se elibereze de povara gândurilor care nu-i dădeau pace. Cu răbdare, rugăciune și o judecată sănătoasă, soluțiile au început să funcționeze, și multe dintre fricile ei nu s-au mai materializat niciodată.

    Se spune că Winston Churchill, într-una dintre cuvântările sale, a amintit despre un prieten apropiat care a spus pe patul de moarte: „Am avut multe probleme în viața mea; multe dintre ele nu s-au întâmplat niciodată.” O mare parte din greutatea problemelor nu ține de probleme, ci de mintea noastră.

    Soluția la toate provocările noastre nu este să ne îngrijorăm pentru că ne îngrijorăm, ci să renunțăm la aceste gânduri, să le înlocuim cu altele care edifică și duc spre o rezolvare. Apostolul Pavel sugerează care ar fi soluția finală și ne încurajează ca „orice gând [să] îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5).

    Astăzi supune-ți gândurile lui Isus Hristos și rezultatele te vor surprinde!

    Mintea şi comportamentul - Devotional familie. Soluția la toate provocările noastre nu este să ne îngrijorăm pentru că ne îngrijorăm, ci să renunțăm la aceste gânduri, să le înlocuim cu altele care edifică și duc spre o rezolvare. Astăzi supune-ți gândurile lui Isus Hristos și rezultatele te vor surprinde!
    Julian Melgosa și Laura Fidanza
    Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

    Din aceeași categorie

    A da sau a nu da

    Isus ne propune să vindem totul şi să îi ajutăm pe cei în nevoie. Avem o mulţime de lucruri de care nu avem nevoie. Haideţi să risipim în acelaşi timp şi egoismul din inima noastră şi să le dăm aceste lucruri celor care au nevoie de ele!

    Slujirea lui Dumnezeu (II)

    Gândeşte-te la felul tău de slujire. Le impui altora idei şi comportamente, făcând uz de putere? Le restrângi libertatea de conştiinţă semenilor tăi prin pedeapsă? Adu-ţi aminte că asemenea metode nu au caracterizat niciodată slujirea lui Dumnezeu.

    Slujirea lui Dumnezeu (I)

    Dacă Hristos ar veni astăzi, din ce grup ai face parte? Ai ajutat pe cineva care are o nevoie foarte importantă? Le-ai întins o mână de ajutor celor uitaţi şi oropsiţi? Dumnezeu primeşte ajutorul tău şi dragostea ta pentru semeni ca şi când le-ai fi manifestat faţă de El.

    Împarte-ţi pâinea!

    Fă un tur mintal asupra felului în care Dumnezeu ţi-a purtat de grijă de-a lungul anilor. Un mod de a-I mulţumi este să împărţi ceea ce ai cu cineva care este într-o situaţie mai dezavantajată decât tine. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede şi slava Domnului te va însoţi”.

    Publicate astăzi

    Parola din minimum șase caractere

    Recomandarea lui Dumnezeu este următoarea: „Intră în cămăruța ta, închide ușa după tine; să nu știe stânga ce face dreapta.” Este practic sfatul Lui pentru a depune dosarul secretelor noastre în mâna Lui, iar El promite că nu va permite niciunui hacker să aibă acces la viața noastră.

    Nu te îngrijora, Domnul face față!

    Dragă mea, ești copleșită de temeri? Te invit să nu te mai îngrijorezi; aruncă toate îngrijorările asupra lui Isus și El va avea grijă de tine. El a făcut-o pentru mine și ştiu că o va face și pentru tine.

    A da sau a nu da

    Isus ne propune să vindem totul şi să îi ajutăm pe cei în nevoie. Avem o mulţime de lucruri de care nu avem nevoie. Haideţi să risipim în acelaşi timp şi egoismul din inima noastră şi să le dăm aceste lucruri celor care au nevoie de ele!

    Noi, ei, El

    Doamne, îmi dau seama astăzi că e imposibil să cresc în izolare și că, dacă aleg să stau locului, mă lipsesc singur de binecuvântare. Fă-mă o parte a trupului Tău! PROVOCARE: Vorbește cu pastorul tău despre cum te-ai putea implica mai bine în activitățile bisericii tale!

    A nyomorúságos idő

    „Ezek után láttam négy angyalt állni a földnek négy szegletén, a föld négy szelét tartva,...