Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” – Matei 9:37,38
Se spun foarte multe despre nevoia de lucrare pentru Dumnezeu prin slujirea aproapelui. Aria de intervenţii este largă, de lucru este din plin şi există întotdeauna posibilităţi nesfârşite de acţiune. Atâta vreme cât există oameni săraci, bolnavi, suferinzi şi fără speranţă, nu se poate spune că lucrarea este încheiată. Însă, pe lângă nenumăratele activităţi, avem nevoie cu toţii de puţin timp de recuperare a puterilor şi de odihnă. Este adevărat că, fiind voluntar, ai parte de o serie întreagă de beneficii privind sănătatea fizică şi mintală. Dar există totuşi o limită a ceea ce putem face. Prea multă activitate poate fi obositoare pentru fizic şi psihic şi de aceea voluntarul are nevoie şi de timp de odihnă.
Un grup australian de cercetători, condus de Timothy Windsor, a examinat peste 2 000 de pensionari între 64 şi 78 de ani implicaţi în mod regulat în activitate voluntară. În studiul lor, cercetătorii au reţinut în mod special că există un număr optim de ore devotate slujirii, care se asociază cu nivelul optim de stare de bine. Acest nivel ideal este atins de cei care îşi consacră între trei şi 15 ore de voluntariat pe săptămână. Aceia care îşi dedică mai puţin de două ore nu percep niciun beneficiu, iar cei care petrec peste 15 ore pe săptămână în serviciul voluntar manifestă o scădere a dispoziţiei pozitive şi a satisfacţiei de viaţă, ca să nu mai vorbim de starea vizibilă de epuizare fizică.
Dincolo de ajutorul oferit, excesul de voluntariat reduce eficienţa actului voluntar în sine. Pentru a fi în stare să acţionezi la nivelul cel mai bun, ai nevoie de câteva măsuri preventive. Una dintre cele mai bune căi de a-ţi reface trupul şi mintea este să iei pauze de odihnă, stabilind limite de timp pentru muncă şi respectând timpul zilnic şi săptămânal de odihnă.
Isus însuşi, care Şi-a devotat viaţa facerii de bine, îşi întrerupea activităţile pentru a Se odihni şi a căuta părtăşia cu Tatăl Său (Marcu 6:45-47). El a promovat în mod deosebit punerea deoparte a unei zile săptămânale de odihnă, aşa cum apare chiar în centrul Celor Zece Porunci: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrarea în ea” (Exodul 20:8-10).
Isus nu a cerut de la lucrătorii Săi să trudească neîncetat, ci i-a învăţat să roage pe „Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui”. Nu uita că metoda lui Hristos încurajează o performanţă ideală în serviciul Său.
