Mai întâi, mulţumesc Dumnezeului meu prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. – Romani 1:8
Epistola către romani a apostolului Pavel are un început deosebit. Apostolul îşi începe mesajul plin de recunoştinţă faţă de credincioşii care trăiesc în Roma şi principalul motiv este acela că această credinţă „este vestită în toată lumea”. Chiar dacă Biblia nu ne spune prea multe despre căile precise prin care creştinii îşi răspândeau mesajul, putem presupune că ei îşi arătau în mod spontan iubirea faţă de ceilalţi.
De multă vreme voia Pavel să viziteze Roma, deoarece avea ochii aţintiţi asupra Italiei şi Spaniei, care constituiau noi şi largi câmpuri de lucrare (Faptele apostolilor, p. 373). În sfârşit, după multe dificultăţi, a debarcat în portul italian Puteoli (Pozzuoli, Napoli), la 220 de kilometri de Roma. Sosirea lui a fost foarte diferită de cum şi-o imaginase. Venise ca deţinut, foarte bine păzit, ca să fie înfăţişat înaintea cezarului. Ca deţinut, aveau creştinii să-l primească bucuroşi sau aveau să se jeneze cu el? Ce influenţă ar fi putut să aibă ca biet prizonier? Ar fi putut avea ocazia să-L slujească pe Dumnezeu, în ciuda lanţurilor sale?
Apostolul avea o serie de dezavantaje sociale din cauza convingerilor sale, care erau contrare regulilor culturale împământenite. Când o persoană este astfel stig matizată, majoritatea oamenilor devin ostili sau indiferenţi. Din fericire, în Puteoli, Pavel a fost primit cu mare afecţiune, iar fraţii i-au aranjat să petreacă împreună cu ei o săptămână întreagă. Apoi Pavel a pornit spre capitala imperiului. Cu mult înainte de a ajunge la Roma, la vreo 60 de kilometri de cetate, romanii creştini nerăbdători au venit să-l întâmpine. Acest lucru i-a umplut apostolului inima cu gratitudine şi i-a dat curajul să-şi continue lucrarea misionară. În lumina acestei revărsări de dragoste şi apreciere, apostolul Pavel scrie în Epistola către romani: „în ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat (…) că sunteţi plini de bunătate” (Romani 15:14).
Exprimarea aprecierii faţă de un om umil şi stigmatizat este un exemplu de iubire empatică – o iubire ce poate fi recunoscută ca limbaj universal. „Cei care îi primesc pe cei în suferinţă, care îi ajută pe cei în nevoie, care îi mângâie pe cei întristaţi şi care le spun păcătoşilor despre iubirea iertătoare a lui Hristos, aceştia sunt adevăraţii lucrători” (The Story of Jesus, p. 166). Dacă noi procedăm asemenea romanilor, vom fi în stare să trecem orice graniţă. Astfel, mesajul de dragoste al lui Dumnezeu va fi răspândit în toată lumea.
