Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor şi Domnul va fi în fruntea lor. – Mica 2:13
Unul dintre cele mai dăunătoare obiceiuri, considerat o adevărată pandemie, este fumatul. Acesta ucide în jur de şase milioane de oameni în fiecare an.
De fiecare dată când cineva îl întreba despre ţigări, Ionică răspundea în glumă: „E foarte uşor să te laşi de fumat! Eu mă las în fiecare zi!” El ocolea problema ce devenise din ce în ce mai greu de rezolvat. Îi trecuseră anii de tinereţe, aşa că ţigara nu mai era un simbol al revoltei sau al independenţei. Era cel mult o lipsă de control care îi afecta nu numai propria sănătate fizică, ci şi sănătatea familiei lui şi a colegilor de serviciu. Acum, el încearcă să ascundă ineficienţa încercărilor sale de a renunţa la acest obicei rău, aşa că răspunde la întrebări cu umor. Totuşi, în străfundul inimii, el tânjeşte să fie liber la fel de mult ca aceia care îl mustră. Cum s-ar putea elibera de acest obicei dăunător? Cum de nu a putut să se schimbe, deşi îşi dorea foarte mult acest lucru?
Neuroştiinţele au făcut progrese importante şi ne explică faptul că obiceiurile sunt conexiuni stabile între neuroni. Pentru a realiza o activitate, o întreagă serie de neuroni este activată într-o conexiune în lanţ. Vorbim despre circuite sau căi neuronale care se intensifică pe măsură ce repetăm acţiunea, iar aceasta devine automată, după care începem să o repetăm din obişnuinţă.
Deci, când vine vorba de întreruperea obiceiurilor rele, este inutil să ne oprim gradat. Dimpotrivă, e nevoie să stabilim un nou obicei care să altereze tiparele cerebrale care au generat obiceiul rău. Cu alte cuvinte, e nevoie să construim un nou circuit de celule nervoase care să se concentreze pe atingerea unei noi ţinte. Activarea unui nou circuit neuronal poate fi la fel de complicată ca realizarea unei cărări prin mijlocul unei jungle dese. Vestea bună este că, odată deschisă această cale, e mult mai uşor de folosit, deşi necesită un efort considerabil şi voinţă deoarece, la cea mai mică distragere a atenţiei, cel în cauză se poate întoarce involuntar la vechiul tipar.
Fără îndoială, pentru a renunţa la un obicei rău, noi avem nevoie de puterea lui Hristos. Aşa putem persista în noua direcţie. Vechiul obicei exercită o opoziţie puternică şi vechile căi dispar greu. Dar, atâta vreme cât nu mai umblăm pe vechile cărări, ci luptăm împotriva lor cu perseverenţă şi curaj, putem spune cu încredere: „Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor şi Domnul va li în fruntea lor.”
