Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit – Romani 8:37
Prima mare ispită atât pentru om, cât şi pentru Hristos a fost de natură culinară. Omul a fost înfrânt, în timp ce Hristos a învins. Ce anume a determinat aceste rezultate diferite?
În Geneza 3, în episodul ispitirii omului se vorbeşte despre şarpele (Satana) care s-a apropiat şi a început o discuţie cu femeia despre ce a spus Dumnezeu – chipurile – despre hrană.
– Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” a început şarpele.
Reţine că, dincolo de informaţia falsă inclusă în această întrebare, atenţia femeii a fost îndreptată spre hrană. Femeia i-a răspuns şarpelui:
– Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
Apoi, după alte câteva intervenţii ale şarpelui, care a pus sub semnul întrebării intenţiile lui Dumnezeu, atenţia Evei a fost din nou atrasă spre hrană: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el” (Geneza 3:6).
În Matei 4 ni se spune despre ispitirea lui Isus în pustie. Satana a încercat să-L provoace pe Isus în privinţa identităţii Sale, atrăgându-i atenţia asupra mâncării:
– Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca aceste pietre să se facă pâini.
Doar că, de data aceasta, avem de-a face cu o victorie. Cum a făcut Isus să înfrângă această ispită? Este interesant de reţinut că Domnul Se rugase şi postise înainte, ţinându-Şi pofta de mâncare în frâu, iar în momentul ispitirii El nu a vorbit nici despre identitatea Sa, nici despre hrană. Ci Şi-a îndreptat atenţia spre Dumnezeu, ţinându-Se tare de Cuvânt şi astfel obţinând o mare victorie.
– Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
În esenţă, pentru a reuşi, avem nevoie să anihilăm puterile care au controlul asupra poftei şi să recurgem la Dumnezeu atunci când vine ispita. Dacă biruim această ispită cu ajutorul şi puterea Lui, atunci putem învinge orice altceva (Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 164). Este încurajator să ne aducem aminte că „totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit”.
