Psihoterapie prin mulţumiri

Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, coci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. – 1 Tesaloniceni 5:18

Într-un articol publicat în The New York Times, duminică, 7 iulie 2013, Catherine Campbell afirma că bolile mintale constituie o problemă gravă nu numai pentru sănătatea noastră, ci şi pentru economia celor bolnavi şi a statului, în general. Aceste suferinţe presupun cheltuieli de peste o jumătate de miliard de dolari în fiecare an, în Statele Unite. Şi tratamentele în niciun caz nu garantează recuperarea sănătăţii mintale.

Una dintre cele mai bune căi de a rezolva problema afecţiunilor psihice este prevenirea lor. În această privinţă, un număr tot mai mare de cercetători au început să studieze strategiile care ar putea să îmbunătăţească bunăstarea emoţională şi psihică a oamenilor. Printre aceştia se disting psihologii Robert Emmons, de la Universitatea din California, şi Michael McCullought, de la Universitatea din Miami, care au realizat un experiment inovator printre studenţi. După ce au recrutat 30 de studenţi, i-au împărţit în trei grupe şi le-au trasat sarcini diferite. Primei grupei s-a stabilit răspunderea de a scrie în fiecare zi motive de recunoştinţă. Aceşti participanţi au scris lucruri precum: „îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a mai dat o zi” sau „sunt recunoscător pentru prietenii mei”. Pentru a doua grupă, sarcina era să noteze dificultăţi zilnice, aşa că participanţii au scris: „Am găsit foarte greu un loc de parcare” sau „nimeni nu a făcut curat în bucătărie”. În sfârşit, a treia grupă trebuia să noteze lucruri realizate în general, scriind: „Am călătorit la Sacramento” sau alte propoziţii de felul acesta.

A fost foarte interesant că, la câteva luni de la acest experiment, subiecţii care îşi exprimaseră mulţumirea prezentau un nivel mai înalt de bunăstare sufletească decât cei din celelalte grupe. Şi cel mai minunat este că au prezentat mai puţine simptome de boli fizice decât ceilalţi.

Există un proverb care ne face conştienţi de faptul că „nu putem fi nemulţumiţi şi mulţumiţi în acelaşi timp”. Mulţumirea are o putere minunată. „Nimic nu tinde mai mult să contribuie la sănătatea corpului şi a sufletului decât o atitudine de recunoştinţă și laudă. Este o datorie fermă să ne opunem melancoliei, gândurilor şi atitudinilor de nemulţumire – precum este datoria de a ne ruga” (Divina vindecare, p. 251).

Să-I mulţumim lui Dumnezeu că în Cuvântul Său ne sunt date principii simple şi eficiente care ne aduc satisfacţie şi bunăstare. Adu-ţi aminte îndemnul: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Hristos Isus cu privire la voi.”

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video