Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. – Proverbele 9:10
În articolul „Energiile omului”, William James, faimosul profesor de filosofie şi psihologie de la Universitatea Harvard, declara, în 1907, că „noi folosim numai o mică parte din resursele noastre mintale şi fizice”. De atunci, mulţi oameni cred că noi folosim numai 10% din capacitatea creierului în viaţa de fiecare zi, deşi acest lucru nu este decât un mit pe care ştiinţa l-a dezminţit în câteva ocazii. Adevărul este că multe funcţii cognitive pot fi îmbunătăţite şi dezvoltate: memoria, limbajul, atenţia şi chiar inteligenţa. Inteligenţa? Da, intr-adevăr. În zilele noastre, avem dovezi clare că oamenii îşi pot îmbunătăţi capacitatea intelectuală şi nivelul de inteligenţă. Dar ce fel de instruire ne poate ajuta să ne dezvoltăm în această privinţă?
Unul dintre factorii îmbunătăţirii inteligenţei este meditaţia. Se estimează că oamenii care îşi iau timp să mediteze prezintă o creştere a performanţelor cognitive, se simt mai puţin stresaţi şi au o bunăstare mai accentuată.
Sfintele Scripturi susţin această afirmaţie prin cuvintele psalmistului: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea” (Psalmii 119:97), deoarece „prin poruncile Tale mă fac mai priceput” (v. 104). Dar, oricât de posibil ar fi să ne dezvoltăm inteligenţa, este la fel de posibil să ne-o şi limităm. Una dintre căile de limitare este alegerea cui să ne închinăm – adică ce face obiectul celor mai profunde interese şi sentimente ale noastre. Locuitorii Babilonului se închinau la idolii lor şi la chipuri cioplite şi deveneau mai puţin inteligenţi: „Seceta peste apele lui, ca să sece! Căci este o ţară de idoli şi au înnebunit cu idolii lor” (Ieremia 50:38).
Te-ai gândit vreodată prin care două activităţi poate fi caracterizată viaţa ta? Îţi petreci timpul meditând la Cuvântul lui Dumnezeu şi dezvoltându-ţi inteligenţa? Sau îţi petreci timpul în faţa unor imagini/chipuri toată ziua? Este adevărat că idolii caldeenilor nu sunt exact aceiaşi cu cei din zilele noastre. Totuşi e la fel de adevărat că televizorul, computerul, smarphone-ul şi multe alte dispozitive ne captează atenţia şi îi fac pe milioane de tineri şi adulţi să se ocupe cu lucruri neproductive şi lipsite de valoare.
Cu alte cuvinte, dacă medităm la Dumnezeu şi la poruncile Sale, putem să ne sporim inteligenţa, dar, dacă ne „închinăm” la imagini/chipuri, vom sfârşi în confuzie.
Ai vrea să-ţi sporeşti inteligenţa? Nu uita că „începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea”.