Dependenţa de muncă

Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. – Marcu 6:31,32

Cei care muncesc peste măsură tind să fie atât de absorbiţi de o activitate sau alta încât au nevoie ca cineva să le spună să mai ia o pauză. Exact acest lucru l-a făcut Isus cu ucenicii când i-a luat de lângă cei care se aglomerau în jurul lor. Astăzi este mai uşor să fii prins în munca suplimentară decât în trecut. E uşor să-ţi iei fişierele şi folderele de la serviciu pe computer, pe tabletă sau pe telefon şi să-ţi continui activitatea conectat la internet ore în şir, în timpul care era de fapt dedicat familiei sau recreerii.

Biblia laudă munca realizată cu tragere de inimă (Prov. 6:6-8; 13:11; 14:23; 2 Tes. 3:6-15). Dar conţine şi mesaje care ne avertizează să evitam munca în exces. De exemplu, pe lângă textul de astăzi, sunt o serie de texte care ne atrag atenţia în legătură cu demersul ambiţios al câştigării banilor (Prov. 23:4) şi mai sunt texte care ne învaţă că Sabatul este o zi de încetare a tuturor activităţilor legate de muncă, aşa cum a stabilit Dumnezeu (Geneza 2:3).

Dincolo de munca peste măsură mai este un singur pas. Acesta se cheamă dependenţa de muncă. Cel dependent este obsedat de serviciu, care îi ocupă toate gândurile. El este dominat de activităţile sale profesionale şi îşi foloseşte serviciul ca modalitatea compulsivă (recurentă) de a-şi reduce anxietatea şi sentimentul de vină cauzat de nemuncă. Este ca un drog consumat de cineva ca să se simtă mai bine. Acest comportament este clasificat astăzi ca o tulburare comună, pentru care se recomandă terapia de grup (Workaholics Anonymous); aici se folosesc etaloane pentru intensitatea afecţiunii şi se prescriu terapii special concepute.

Cu toţi suntem expuşi riscului de a exagera cu munca, ceea ce este şi mai periculos în societăţile competitive sau în companiile unde eficienţa crescută este recompensată cu bonusuri, măriri de salariu, recunoaştere publică şi unde se recomandă munca peste program. În cazuri extreme, dependenţii de muncă lucrează ore în şir, mănâncă pe birou, citesc şi iau notiţe în timp ce vorbesc la telefon, trimit mesaje şi e-mailuri continuu, nu-şi iau vacanţe şi sfârşesc prin a manifesta simptome depresive.

Poate că nu eşti dependent de muncă, dar ai tendinţa să munceşti peste măsură, în orice caz, te invităm să-ţi reexaminezi astăzi valorile (Matei 6:33) şi să-ţi aduci aminte că relaţia ta cu Creatorul este esenţială şi că legăturile tale de familie şi relaţiile tale sociale sunt importante pentru a te putea bucura de sănătate mintală şi de echilibru. Sigur, munca şi recreerea sunt la fel de importante, dar în proporţii rezonabile.

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor