Şansele

Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. – Psalmii 56:3

A fost o durere colosală pentru John să-şi piardă unii dintre cei mai dragi prieteni în decurs de câteva luni. „Gloanţele şuieră pretutindeni” – obişnuia să spună, sugerând cât de fragilă şi nesigură era viaţa aşa cum o percepea el.

Pe mulţi, tragediile din jurul lor îi fac să creadă că, mai devreme sau mai târziu, vine rândul lor să fie loviţi de soartă. Dezastrele naturale, războaiele, crimele şi violenţa, foametea, bolile, pierderile de bunuri, decepţiile şi trădările fac fiinţa umană să se simtă vulnerabilă şi temătoare. „Frica este una dintre cele mai larg răspândite emoţii din societatea modernă”, arăta Joanna Bourke, profesor de istorie la Universitatea din Londra şi autoare a cărţii Fear: a Cultural History (Frica, o istorie culturală). Însă aceleaşi situaţii care ne înfricoşează ne oferă contextul ideal pentru dezvoltarea caracterului şi manifestarea intervenţiei divine.

Cuptorul aprins a fost locul în care Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, în timpul Imperiului Babilonian, şi-au dovedit adevărata credinţă care le-a adus curaj (Daniel 3). Groapa cu lei, unde era înconjurat de animale sălbatice, a fost locul în care Daniel şi-a putut vedea îngerul păzitor (Daniel 6). O secetă prelungită în Sarepta Sidonului a fost momentul în care o văduvă săracă a devenit martora grijii iubitoare a lui Dumnezeu (1 împăraţi 17). Marele exemplu al patriarhului Iov ne-a rămas drept moştenire când, în mijlocul suferinţei, a rămas plin de încredere în Răscumpărătorul său (Iov 19:25,26).

La fel, împăratul David a trebuit să se confrunte cu multe dificultăţi: războaie, trădare, ameninţări cu moartea, probleme de familie şi chiar pierderea propriilor copii. Însă el a învăţat că fiecare dintre aceste situaţii reprezenta o şansă. „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” Cu alte cuvinte, când mă tem, am ocazia să cred în Dumnezeu, să-mi întăresc caracterul, să-mi exercit credinţa şi să-L văd pe Dumnezeu lucrând în favoarea mea.

Te-ai gândit vreodată la problemele tale în acest mod? Gândeşte-te că încercările dezvoltă răbdarea necesară clădirii caracterului (Romani 5:3). Nu uita că Dumnezeu este capabil să facă lucruri mari pentru cei care se încred în El (Isaia 64:4) şi că „Domnul (…) cunoaşte pe cei care se încred în El” (Naum 1:7). Deoarece frica este văzută ca o şansă, putem spune că lumea este plină de şanse.

Încearcă astăzi să profiţi de ele. Din străfundul inimii tale, repetă cu încredere următoarea declaraţie: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.”

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor