Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta. Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta! Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orânduirile Tale! – Psalmii 119:169-171
În ultimele decade au apărut tot mai multe cercetări legate de factorii spirituali şi religioşi ai sănătăţii mintale. Unul dintre aceşti factori este practica individuală, privată a rugăciunii. Ce fel de avantaje le aduce oamenilor acest tip de rugăciune? Ce beneficii are pentru cei care suferă de anxietate sau depresie?
Cercetătorii Claire Hollywell şi Jan Walker, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Southampton (Regatul Unit), au pus la punct un sistem de recenzie critică şi sistematică a literaturii ştiinţifice pe subiectul legăturii dintre rugăciunea privată şi bunăstarea pacienţilor spitalizaţi. După ce au trecut în revistă 26 de studii publicate în doar 10 ani, au descoperit suficiente dovezi să declare că rugăciunea privată este asociată în general cu niveluri scăzute de anxietate şi depresie. Frecvenţa rugăciunilor care implică o conversaţie apropiată cu un Dumnezeu grijuliu este corelată cu optimismul şi starea de bine – fapt exprimat în articolul lor intitulat „Rugăciunea privată, ca intervenţie adecvată la pacienţii spitalizaţi: O recenzie critică a literaturii de specialitate”, publicat în Journal of Clinical Nursing.
Practica rugăciunii regulate are multe beneficii, în special pentru cei care suferă de anxietate. În măsura în care inima se deschide către Dumnezeu, cu modestie şi sinceritate, sunt posibile, de exemplu, canalizarea tensiunii nervoase, exprimarea emoţiilor, găsirea puterii şi speranţei de a face faţă cu optimism vicisitudinilor vieţii.
Însă rugăciunea eficientă şi înviorătoare conţine un element indispensabil, şi acesta este credinţa. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă vrem să avem parte de cele mai mari beneficii ale rugăciunii personale, este nevoie să credem în Dumnezeu şi să avem credinţă în Cuvântul Său. „Când rugăciunile noastre par să nu fie ascultate, noi trebuie să ne agăţăm de promisiunea divină, deoarece cu siguranţă va veni şi vremea răspunsului şi vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie” (Calea către Hristos, p. 96).
Dacă vrei să te bucuri de fiecare beneficiu al rugăciunii, poţi să exclami ca psalmistul: „Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta! Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta! Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orânduirile Tale!”