Dar tu, Doamne, nu Te depărta! Tu, tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu. – Psalmii 22:19
Familiile, ca şi indivizii, trec prin momente de tensiune care se pot transforma în criză. Schimbările legate de progresul vieţii, cum ar fi naşterea unui copil, sindromul cuibului gol, pensionarea şi altele constituie momente previzibile de tensiune. Un accident de maşină, pierderea serviciului, dezastrele naturale sau despărţirea soţilor sunt schimbări impredictibile şi au un impact puternic asupra membrilor familiei.
Una dintre cele mai dramatice schimbări pe care le-am trăit în familia mea (L) a fost mutarea în Italia. Scopul nostru era să ne facem studiile postuniversitare acolo, dar, după şase luni în această ţară, situaţia noastră a devenit foarte complicată. Ca străini, îngrijeam bătrâni, ajutam copii de imigranţi să-şi facă temele sau făceam curăţenie în birouri şi pe la case particulare. Într-o zi, în timp ce mergeam la lucru, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Doamne, nu mai pot! Mă trezesc dimineaţa la 4 ca să merg la muncă, dar când sunt acolo mă gândesc la copii; când sunt cu ei, simt nevoia să învăţ sau să mă duc la lucru. Simt că nu e bine aşa. Nici nu învăţ, nici nu muncesc, nici nu am grijă de copiii mei aşa cum trebuie. Te rog, Doamne, ajută-ne!” în aceeaşi săptămână, un prieten ne-a încurajat să participăm la un concurs şi să ne depunem actele pentru o bursă de doctorat sponsorizată de statul italian. După câteva luni, deşi practic era imposibil, din 4 000 de cereri, atât eu, cât şi soţul meu am primit bursele; astfel că, în următorii ani, ne-am putut dedica activităţilor academice fără să mai fie nevoie să muncim.
Îmi aduc aminte foarte clar nevoile şi descurajările din acele zile, dar şi faptul că am primit putere şi încurajare din următoarele gânduri: „Momentul celei mai mari descurajări este momentul când ajutorul divin este cel mai aproape” (Viaţa lui Iisus, p. 528). Cu alte cuvinte, cu cât mai complicată pare situaţia, cu atât putem spera mai mult în ajutorul lui Dumnezeu. Au trecut mulţi ani de atunci şi experienţele în care Dumnezeu ne-a purtat de grijă vor fi pentru totdeauna întipărite în minţile noastre, atunci când am strigat: „Dar tu, Doamne, nu Te depărta!Tu, tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu.”
La fel cum se întâmplă în crizele personale, rezolvarea crizelor familiale poate însemna un pas înainte. Cu timpul, am putut privi în urmă „cu mulţumirea că, din partea întunecoasă a drumului”, am reuşit să ieşim la lumină, „din orice ispită şi din orice încercare (…), cu o credinţă mai puternică şi cu o experienţă mai bogată” (Ibid.).
În mijlocul unei crize, şi tu poţi striga la Dumnezeu. Poţi crede cu toată convingerea că ajutorul este deja pe drum!
