Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine! – Psalmii 84:12
Ai fost vreodată fără niciun ban în buzunar? Da, chiar fără niciun ban de autobuz, de chirie sau de cumpărături. Uite, a fost o vreme când eu (L) n-am avut niciun ban. Economiile noastre se epuizaseră şi, chiar dacă eram în căutare de lucru, nu găseam nimic, pentru că peste tot se lucra în Sabat şi nu puteam accepta aşa ceva. Pentru următoarele două săptămâni nu ne mai rămăsese decât ceva sub o jumătate de euro, cu care nu puteam cumpăra nici cel puţin o pâine.
Câteva zile nu mâncaserăm decât fulgi de ovăz dimineaţa şi paste la prânz. Ni se terminaseră roşiile, dovleceii, ardeii şi vinetele din grădină şi ne mai rămăsese un pic de busuioc, pe care îl foloseam la paste. Nimic nu mă îngrijora mai tare decât faptul că cei mici mâncau câteva fructe, dar nu mai aveau legume, iar acest lucru mă neliniştea. Aşa că m-am dus cu copiii la doctor (pentru noi era gratis). Cum aveam încă o oră de aşteptat, am hotărât să ne plimbăm prin piaţa centrală din Tivoli, un oraş antic superb, la 25 de kilometri de Roma, unde împăraţii romani obişnuiau să-şi petreacă verile. Stăteam în piaţă sub un pin imens şi copiii se jucau primprejur. Am vorbit cu Dumnezeu şi I-am spus: „Doamne, îţi mulţumesc pentru că nu am nevoie de nimic pentru a fi fericită. Nu-mi trebuie lucruri materiale ca să fiu fericită în compania Ta. Totuşi este ceva care mă îngrijorează: copiii nu sunt bine hrăniţi şi au nevoie de fructe şi legume. Dacă Tu crezi că e bine, atunci sunt mulţumită şi eu. Doar Te rog să mă ajuţi să port de grijă sănătăţii lor.”
În timp ce încă mă rugam, 50 de copii au invadat piaţa. Au luat în stăpânire leagănele şi jocurile, dându-i pe micuţii noştri deoparte. S-au zbenguit puţin, apoi au dispărut tot atât de repede cum apăruseră. Ducându-se înapoi la leagăne, fiica mea a văzut ceva strălucind în nisip. Era o monedă de 1 euro, şi nu era numai una. A început să adune monedele împreună cu fratele ei. Au fost 4 euro şi 50 de cenţi. Am pus deoparte 50 de cenţi pentru Domnul şi, cu ce a mai rămas, am mers la aprozarul de alături. Incredibil, deşi nu era decât o sumă mică, fructele şi legumele cumpărate ne-au ajuns două săptămâni şi ne-am bucurat de abundenţa lor.
Dumnezeu ne dăduse o dovadă indiscutabilă a grijii Sale. Trebuie să ne aducem aminte că, atât în vremuri bune, cât şi în vremuri grele, Dumnezeu este întotdeauna de partea noastră. Să îi recunoaştem bunătatea şi să-L lăudăm cu bucurie! „Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!”
