Tu dai putere calului şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie? Tu-I faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza. Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi; îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei. Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc, fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa. La sunetul trâmbiţei parcă zice: „înainte!” De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă. – Iov 39:19-25
Când eram (L) mică, duminica mergeam la iarbă verde cu familia şi un lucru pe care îmi plăcea cel mai mult să îl fac era să călăresc un cal. Îmi aduc aminte că făceam calul să alerge cât putea de repede. Îi simţeam puterea trecând prin mine şi îmi dădea un sentiment incredibil de libertate. De atunci, calul a devenit animalul meu preferat.
Câteodată mă gândesc că acest animal este şi unul dintre animalele preferate ale lui Dumnezeu. În citatul biblic de astăzi, Dumnezeu descrie această minune a creaţiei într-o manieră surprinzătoare. Este ca şi cum Dumnezeu l-ar fi mustrat pe patriarhul Iov, spunând: „Ai văzut cât de minunat este calul? Ai văzut cum îi fâlfâie coama? E aşa de frumos calul, că îmi place inclusiv cum nechează («nechezatul lui puternic răspândeşte groaza»). Şi, stai, asta e nimic… Îţi dai seama cât de puternic este? Dacă îl ameninţă o sabie, el nu se întoarce. Calul poate simţi bătălia care se apropie, percepe dificultăţile care vin, poate atmosfera devine tensionată şi curând se va isca bătălia. Dar el râde de frică şi nu se îngrozeşte, ci spune: «Sunt gata!» Scurmă pământul şi se bucură de puterea lui. Nu se teme de nimeni.”
Există un principiu de bază în psihologie privind transformarea fiinţei, şi anume prin intermediul contemplării, meditării. Noi asimilăm trăsăturile celui pe care îl admirăm şi îl contemplăm, apoi devenim tot mai mult asemenea modelului. Probabil că acesta este motivul pentru care Dumnezeu îl mustră pe Iov în cel mai aspru moment din viaţa lui şi îl încurajează să admire un cal. Este ca şi cum Dumnezeu îi spune: „Priveşte! Şi tu poţi fi la fel!”
Eu cred că, pentru a face posibil acest lucru, este nevoie să trecem dincolo de psihologie. Secretul este legat de prima întrebare din text. Cine a dat putere calului? Este aceeaşi Persoană care îţi poate da putere şi ţie.
