În vremea aceea, au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” – Luca 13:1-3
Câţiva membri ai bisericii erau adunaţi în ultimul Sabat al anului, când un trăsnet a lovit biserica Chisiyo din capitala Lilongwe (Malawi). Peste 200 au căzut inconştienţi şi opt dintre ei au murit pe loc. Tragedia a mişcat comunitatea, care s-a grăbit să ofere ajutor victimelor. Totuşi acest eveniment a creat un fel de îngrijorare printre cei rămaşi care frecventau biserica. Oare s-a întâmplat acest lucru pentru că alţii au asociat biserica cu anumite semne rău-prevestitoare? Poa,te fi înţeleasă această tragedie ca o pedeapsă divină? Erau membrii mai păcătoşi decât ceilalţi muritori?
O situaţie asemănătoare a apărut în vremea lui Isus, când soldaţi de-ai lui Pilat au invadat Ierusalimul. Fără niciun respect, soldaţii au intrat în templu, unde se aduceau de obicei jertfe, şi i-au omorât pe unii închinători, sângele acestora amestecându-se cu al animalelor care fuseseră sacrificate. Cu acest scenariu în minte, Isus a pus această întrebare: „Credeţi că, deoarece au suferit aceste lucruri, ei erau mai păcătoşi decât ceilalţi?”
În ambele întâmplări există doi factori combinaţi. Primul este legat de interpretarea suferinţei. Cu alte cuvinte, li se întâmplă tragedii exclusiv celor răi? Al doilea factor este legat de identificarea celor care sunt mai păcătoşi. Evreii considerau suferinţa o judecată divină; de aceea cei afectaţi trebuie să fi fost „mai păcătoşi” decât ceilalţi. Astfel se poate presupune că aceia care I-au adus lui Isus vestea despre această tragedie se considerau superiori şi se aşteptau ca Domnul să le aprobe convingerile.
Totuşi Isus le-a adus aminte alte tragedii similare şi a respins ideea că suferinţa le este destinată exclusiv celor răi. În schimb, El a sugerat că suferinţa este o parte a naturii umane şi, în acelaşi timp, le-a descurajat sentimentul de superioritate, aşezându-i pe oameni pe acelaşi nivel şi explicând că aceia care suferă nu sunt nici mai păcătoşi, nici mai vinovaţi decât ceilalţi muritori. Cu un ochi profetic, El a privit spre ziua judecăţii finale şi a adăugat: „Dacă nu vă veţi pocăi, şi voi veţi pieri la fel.”
Cu alte cuvinte, noi toţi suntem păcătoşi şi avem nevoie de pocăinţă şi iertare. De fapt, apostolul Pavel se consideră primul dintre cei păcătoşi (1 Timotei 1:15) – primul care are nevoie de pocăinţă şi iertare.
Tu ce zici? Ce crezi despre tine?
