Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat. – Romani 3:9
Franz Hasel a fost un creştin adventist încorporat în Compania 699 Pionieri, din armata germană. Această unitate era una dintre trupele speciale ale lui Hitler, a cărei misiune era să construiască poduri pe linia frontului. Ca soldat al lui Hristos, Hasel a avut ocazia să dea mărturie despre credinţa lui, chiar dacă acest lucru l-a făcut ţinta batjocurii, a pedepsei şi chiar a morţii. În unitate a ajuns să fie cunoscut ca păzitor al Sabatului, recunoscut pentru conştiinciozitatea sa în muncă, pentru studiul său biblic zilnic şi pentru că în meniul lui nu era hrană necurată (vezi Leviticul 11). În ce priveşte principiile, colegii nu ezitau să-l considere un model. Chiar de la început a trebuit să dea socoteală şi în cele din urmă a câştigat respectul tuturor. O dată, el a trebuit să-i mustre pe colegii săi care îşi etalau bunurile de valoare furate de pe la casele francezilor. Cu tact şi bărbăţie, a încercat să-i încurajeze să fie băieţi mai buni. Aşa cum povesteşte Susi Hasel în cartea O mie să cadă, Franz le-a spus: „Voi sunteţi oameni cinstiţi acasă… Aveţi soţii şi copii. Acasă nu aţi fi furat. Nu lăsaţi războiul să vă schimbe valorile şi să deveniţi hoţi aici” (p. 35). Jenaţi, toţi s-au dus la culcare. Dar când a început să se dezechipeze, Franz a observat că are un ghemotoc într-unul din buzunare. Era un ghem de aţă găsit într-una din casele pe care le inspectase. Fără să-şi dea seama, şi el furase ceva exact ca ceilalţi. Era vinovat de acelaşi păcat pe care îl condamnase. Nu sunt mai bun decât ei, şi-a spus el în gând, cerându-I iertare lui Dumnezeu. Ziua următoare a înapoiat ghemul, punându-l exact de unde îl luase.
„Nu sunt mai bun decât ei” este o sentinţă pe care trebuie să ne-o întipărim în memorie ori de câte ori avem de gând să-i condamnăm pe alţii. De câte ori ne gândim la cei care ne-au făcut rău, ar trebui să ne aducem aminte că, din cauza greşelilor şi păcatelor noastre, noi L-am făcut pe Fiul lui Dumnezeu să sufere chiar mai profund. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5).
Să medităm astăzi la cât de mult L-am rănit pe Mântuitorul nostru şi apoi, gândindu-ne la cei care ne-au rănit pe noi, să nu uităm să repetăm: „Nu sunt mai bun decât ei.” Pregăteşte-te astfel să ierţi cum te-a iertat Hristos pe tine (Coloseni 3:13)!
