Atunci, toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău. – Psalmii 5:11
Cu toţii ştim că lumea este afectată de tristeţe şi că depresia este cea mai răspândită tulburare mintală la nivel global. Dar şi în această societate imperfectă, Părintele nostru ceresc, plin de dragoste şi compasiune, ne oferă suficiente motive să ne menţinem bucuria şi voioşia. Cât de încurajatoare sunt promisiunile biblice pentru cei aflaţi în suferinţă! Versete ca cel de astăzi şi multe altele pot avea un efect terapeutic, după cum spun şi versetele următoare: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmii 34:18); „De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte” (Ps. 16:9); „îmi vei arăta cărarea vieţii, înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (v. 11); „Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt” (Ps. 33:21); „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie” (Ps. 126:5); „Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (1 Ioan 1:4).
Biblia conţine şi multe apeluri la bucurie: „bucuraţi-vă”, „fii vesel”, „tresaltă” şi „fii plin de bucurie”! Domnul ne cheamă să fim fericiţi. Aceasta înseamnă că, dacă ne concentrăm atenţia pe gândurile şi faptele adecvate, ne putem schimba starea de spirit. Îmi (J) amintesc cum mă îndreptam odată, împreună cu familia, spre o biserică unde nu mai fusesem niciodată. După serviciul divin, fraţii ne-au invitat la o masă de părtăşie. Băiatul nostru preadolescent se plângea că nu cunoaşte pe nimeni şi se plictisea. Soţia mea s-a uitat fix în ochii lui şi i-a spus: „Plictiseala este o alegere personală; alege să nu mai fii plictisit.”
La început a părut încurcat, dar probabil că acest mesaj a avut efect, pentru că tot restul după-amiezii a vorbit cu oamenii, fără niciun semn de plictiseală. Un frate în vârstă cu mare influenţă, din tinereţea mea, obişnuia să spună zâmbind: „Un creştin trist este un creştin fals.”
Poate eşti afectat de melancolie sau de gânduri depresive. Poate ai nevoie de ajutor medical sau psihologic. În orice caz, aminteşte-ţi numeroasele mesaje de bucurie pe care Dumnezeu ţi le trimite prin Sfintele Scripturi şi prin propriile tale experienţe. Alege teme cum ar fi bunătatea, optimismul şi speranţa, iar ele îţi vor îmbunătăţi dispoziţia sufletească. Repetă de mai multe ori versetul de astăzi şi următorul: „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim în ea” (Psalmii 118:24). Spune cu gura ta: „Eu mă bucur şi mă veselesc în ea.”