Atenţie la lumină!

Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. – 2 Petru 1:19

Al optulea simptom al depresiei este diminuarea capacităţii de concentrare. Analiza imagistică a creierului realizată de Catherine Harmer, de la Centrul pentru Activitate Cerebrală Umană, din cadrul Universităţii Oxford (Regatul Unit), a arătat că zona creierului numită amigdala devine deosebit de activă la cei deprimaţi atunci când li se prezintă imagini şi relatări negative. Acest lucru înseamnă că ei au tendinţa să amplifice adversităţile. Chiar şi cel mai mic detaliu pe care alţii l-ar trece cu vederea pare să devină un punct central şi exagerat pentru persoanele cu depresie. Conştienţi de acest lucru, psihoterapeuţii le pot ajuta să-şi schimbe această tendinţă şi să gândească rezonabil şi echilibrat.

Acest principiu se poate aplica şi în viaţa spirituală. Apostolul Petru le aduce aminte credincioşilor că atenţia le poate fi împărţită, iar interpretarea – incorectă, aşa că au nevoie de un termen de referinţă. Aşa cum psihoterapeutul îl îndrumă pe pacient în privinţa tiparelor lui de gândire, Cuvântul lui Dumnezeu, mai precis descoperirea profetică, îl ajută pe credincios să nu umble în bezna neştiinţei faţă de planurile divine, ci să înainteze în lumină, până la revenirea lui Hristos (Ioan 14:3).

Verbul grecesc prosejo, tradus în Biblia BTF cu „a da atenţie” (2 Petru 1:19), mai poate avea sensul de „a conduce o ambarcaţiune spre un port sigur”. Aceasta este o imagine de mare valoare pedagogică, deoarece punctele de referinţă sunt necesare pentru o navigare în siguranţă. Eu (J) locuiesc aproape de fluviul Columbia, cel mai mare curs de apă din nord-vestul american, izvorând din Munţii Stâncoşi canadieni. După parcurgerea a 2 000 de kilometri îşi goleşte debitul de apă în Oceanul Pacific, lângă oraşul Portland. Pe multe sectoare este navigabil şi serveşte de generaţii drept cale de transport. Dar fluviul are şi sectoare cu obstacole, stânci subacvatice şi curbe ce fac navigaţia nesigură. Aşa că a fost conceput un sistem de navigaţie pentru a facilita transportul în siguranţă. Cârmaciul trebuie să aibă grijă să alinieze două semnale luminoase. Câtă vreme căpitanul vede amândouă semnalele ca o linie verticală, parcursul este sigur.

Să acordăm atenţie cuvântului profetic de încredere – ca o lumină în întuneric – ce ne va direcţiona vasul spre un port sigur până se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile noastre!

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video