Acum, Doamne, ia-mi viaţa căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc! – Iona 4:3
Iona este un alt personaj biblic a cărui stare emoţională l-a împins să-şi dorească moartea. Cartea Iona este foarte scurtă; poate fi citită în câteva minute. Dar această poveste scurtă ne prezintă o mulţime de lucruri despre natura umană şi despre caracterul generos al lui Dumnezeu. Primul capitol descrie fuga lui Iona în direcţia opusă faţă de cea arătată de Dumnezeu, întrucât nu voia să proclame distrugerea cetăţii Ninive. Capitolul 2 conţine rugăciunea lui Iona, rostită în pântecele unui mare animal marin. În capitolul 3, Iona ascultă şi anunţă distrugerea, la care poporul din Ninive răspunde prin pocăinţă. Iar ultimul, capitolul 4, descrie reacţia lui Iona la mila arătată de Dumnezeu unui popor duşman.
Versetul de astăzi aparţine acestui ultim capitol, un text care surprinde un Iona supărat şi furios, refuzând să accepte că asirienii duşmani s-au pocăit şi au acceptat invitaţia lui Dumnezeu. Consecinţa este o dispoziţie sufletească foarte tristă: îi cere în mod deschis lui Dumnezeu să-i ia viaţa (v. 3), declară că e mai bine să moară decât să trăiască (v. 8) şi spune că este furios până la moarte (v. 9). Apoi caută umbră afară din cetate, ca să vadă ce se va întâmpla. Dumnezeu îi dă o plantă căţărătoare să-l protejeze de soare, dar Iona se înfurie din nou când planta se usucă.
Confruntat cu o asemenea plângere, Domnul răspunde cu dragoste şi răbdare. El comunică cu răzvrătitul Iona, spunându-i: „Bine faci tu că te mânii?” Şi îl invită pe Iona să-şi schimbe atitudinea, folosind un argument puternic: „Ţie ţi-e milă de planta asta de dovleac şi Mie să nu-Mi fie milă de peste 120 000 de oameni?”
Un alt posibil obstacol pentru ca Iona să nu accepte voia lui Dumnezeu a fost faptul că prevestirea lui ar fi putut fi considerată dubioasă. Iona era un profet vestit. Cel puţin într-o ocazie, el a profetizat corect restaurarea lui Israel până la hotarele lui, în timpul lui Ieroboam (2 împăraţi 14:25). Unul dintre obstacolele fiinţei umane este atitudinea de tipul „ce vor spune cei din jur?” Jurnalista americană Ann Landers nu acordă niciun fel de credit unei asemenea preocupări: „La 20 de ani ne îngrijorăm ce cred alţii despre noi. La 40 de ani nu ne mai pasă ce gândesc alţii despre noi. La 60 de ani descoperim că alţii nu se gândeau deloc la noi.”
Nu ar trebui niciodată să ne bazăm comportamentul pe ce cred alţii despre noi, mai ales când se pune problema să nu facem ce ne-a spus Dumnezeu.
