Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. – Proverbele 10:28
Una dintre cele mai intense aspiraţii ale mele (J) din copilărie a fost să am o bicicletă. Nu mi-am văzut acest vis împlinit decât la vârsta de 13 ani, iar acest lung timp de aşteptare mi-a produs o oarecare frustrare din când în când. Dar, în acelaşi timp, mi-a adus mult entuziasm, anticipare şi speranţă. Bicicleta visurilor mele avea să devină realitate numai dacă mă purtam bine şi dacă resursele familiei permiteau acest lucru. De aceea, în câteva ocazii, viziunea bicicletei mi-a dat putere de voinţă să învăţ, să iau note mari şi să fiu ascultător când înclinaţiile mă împingeau într-o direcţie greşită sau când mă simţeam ispitit să mint sau să trişez. Recunosc faptul că nu a fost cel mai înalt şi ideal stimul, dar în mintea mea de copil aceasta era o motivaţie extraordinară. Bicicleta mi-a păstrat speranţa vie şi mi-a dat energia de a face lucrurile corect. Interesant este că, odată primită bicicleta, păream să am nevoie de o altă sursă de motivare a comportamentului: echipament de ciclism şi accesorii de bicicletă… sau oricare element care mi-ar fi adus speranţă. Această experienţă m-a învăţat prima lecţie despre valoarea speranţei.
De fapt, speranţa este un motivator foarte puternic pentru realizarea faptelor bune. Depresia este caracterizată de lipsa speranţei până la punctul nefericit în care oamenii deprimaţi rămân complet dezolaţi. Dumnezeu nu doreşte să-Şi vadă copiii în această situaţie. Dumnezeu îşi doreşte ca fiinţele create de El să trăiască având cea mai mare bucurie şi cu cea mai bună speranţă. Biblia ne-a lăsat o moştenire bogată de mesaje de speranţă, la fel ca textul de astăzi sau ca unul din partea psalmistului: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Domnul, căci iarăşi îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmii 43:5).
Când poetul şi filosoful italian Dante Alighieri (1265-1321) a descris iadul în Divina comedie, el şi-a imaginat următoarea mare inscripţie la poarta de la intrare: „Renunţă la orice speranţă, tu, care intri aici!” Chiar dacă ştim că descrierea infernului lui Dante nu se bazează pe Scriptură, semnificaţia unei asemenea disperări constituie o imagine foarte puternică: situaţia cea mai rea posibilă, în afară de chinurile veşnice, este lipsa de speranţă.
Biblia vorbeşte despre cea mai bună speranţă – binecuvântata noastră speranţă (Tit 2:13), care este venirea Domnului nostru Isus Hristos, ca să pună capăt acestei perioade de durere, moarte şi nedreptate şi să dea startul bucuriei veşniciei.
