Dumnezeu mă încinge cu putere şi mâ povâţuieşte pe calea cea dreaptă. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă aşază pe înălţimile mele. – Psalmii 18:32,33
Biblia vorbeşte despre diverse momente importante care au avut loc pe înălţimi de munte. Domnul a ales munţii ca să Se prezinte pe Sine într-un mod special. Mai mult decât atât, El a promis că va conferi putere şi lumină pentru picioarele călătorului, ca să poată urca în locuri înalte şi să rămână puternic.
De exemplu, Dumnezeu a ales muntele Sinai să-Şi arate prezenţa prin tunete, fulgere, nori de fum ca dintr-un cuptor şi cu un glas ca de tunet. Moise a stat în această atmosferă sfântă 40 de zile şi 40 de nopţi. Aici Dumnezeu i-a dat lui Moise tablele legii scrise cu degetul Său. Aaron, Nadab şi Abihu şi 70 de bătrâni ai lui Israel, împreună cu Moise, L-au văzut pe Domnul pe munte (Exodul 24).
Pe muntele Carmel, Dumnezeu S-a manifestat într-o manieră extraordinară, trimiţând foc din cer ca să ardă jertfa, altarul şi să absoarbă chiar şi apa din şanţ, în timp ce rugăciunile şi riturile abominabile ale profeţilor lui Baal nu au avut niciun efect. Acesta a fost locul în care Ilie a invocat venirea mult aşteptatei ploi, după o lungă perioadă de secetă, şi Dumnezeu l-a ascultat (1 Împăraţi 18).
Isus Şi-a arătat slava în faţa lui Petru, Iacov şi Ioan pe Muntele Schimbării la Faţă. Pe vârful muntelui, faţa Sa a strălucit ca soarele, iar Moise şi Ilie au venit la ei. Dumnezeu însuşi a vorbit acolo pentru a valida identitatea şi autoritatea lui Isus (Matei 17).
Biblia vorbeşte şi de alţi munţi unde s-au întâmplat lucruri mari: Ararat, Golgota, Sion, Măslinilor etc. Pentru a ajunge în vârf, este necesar efort; fiecare pas este greu şi dureros; este nevoie de un anumit nivel de pregătire fizică şi de o stare sufletească dată de Domnul – o abilitate comparabilă cu agilitatea căprioarelor. Pe vârf, trăim sentimente indescriptibile. Rezilienţa apare numai în urma unui anumit grad de durere. Experienţele dificile, barierele şi limitările vieţii pot fi singura cale de a obţine rezilienţă şi a depăşi crizele mai puternici.
Să ne aducem aminte că, după momentele culminante, trebuie să ne întoarcem în vale. Petru, Iacov şi Ioan voiau să rămână pe munte datorită măreţiei prezenţei divine, dar au trebuit să coboare. La fel şi noi, trebuie să ne luăm rămas-bun de la momentele glorioase iar şi iar, pentru că trebuie să lucrăm jos, în vale. Însă acest rămas-bun nu va mai exista când Isus va reveni. El îi va primi pe răscumpăraţi în aer, tară să atingă pământul, pentru a începe gloriosul urcuş către reşedinţa cerească, unde vom locui în veşnicie cu Isus (1 Tesaloniceni 4:17).
