Articolul precedent(In)suflă credință!
    Articolul următorO voce slabă și liniștită

    Un duh de putere

    Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. – 2 Timotei 1:7

    Citind primul capitol din 2 Timotei, putem sesiza tonul patern plin de dragoste, de apropiere și de căldură al bătrânului apostol încarcerat și aproape de moarte. Pavel îi transmitea torța urmașului său, pe care îl înștiința despre amenințarea unor anumiți oameni asupra integrității doctrinei bisericii aflate în curs de formare. Timotei trebuie să fi fost un tânăr timid, care plângea alături de apostol (v. 4) și căruia îi era probabil rușine de asocierea sa cu Evanghelia și de detenția mentorului său (v. 8). Dar, în același timp, el avea o credință puternică, moștenită de la bunica și mama sa (v. 5).

    Frica este o parte inerentă a experienței umane și apare și în textul de astăzi. Îngrijorarea și teama instinctivă sunt emoții similare. Apostolul își încurajează discipolul să „sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu” (v. 8). Această propoziție ne face să ne gândim la reziliență pentru că tânărul este încurajat să spună bun venit suferinței și să respingă frica, deoarece încercările îl fac mai puternic și îl purifică. Pentru acest lucru, apostolul îi oferă câteva instrumente: putere, dragoste și o minte sănătoasă, care nu sunt de origine umană, ci divină.

    Pentru a putea face ceva, orice, avem nevoie mai întâi de putere, de energie. Acest lucru presupune nu numai putere fizică, ci și o motivație care să o canalizeze în direcția corectă. Trebuie să ne aducem aminte tot timpul că fără Dumnezeu nu este putere.

    Dragostea este al doilea dar împotriva fricii. Putem gestiona foarte ușor relațiile cu oamenii pe care îi iubim. Lipsa dragostei vine cu suspiciune, dubii și neîncredere în relațiile noastre. Oferta iubirii lui Dumnezeu este atât de extinsă încât îi cuprinde și pe dușmanii noștri – o idee revoluționară pe care chiar și creștinii o găsesc foarte greu de pus în aplicare.

    Al treilea dar este o minte sănătoasă. Cuvântul grecesc original este sofronismos. Acest termen, pe lângă „minte sănătoasă”, mai înseamnă „bun-simț” sau „minte sănătoasă și echilibrată”, „judecată corectă și echilibrată”. Lipsa fricii nu înseamnă iresponsabilitate sau nechibzuință, ci prevedere bine cumpănită și precauție.

    În caz de timiditate, de lipsă de motivație sau de oricare altă barieră ai putea întâlni, Domnul este gata să-ți dea puterea de a rezolva lucrurile. El îți dă puterea dragostei și a unei minți sănătoase și echilibrate pentru a lua cele mai bune decizii. Fie ca Domnul să-ți dea aceste daruri chiar astăzi!

    Julian Melgosa și Laura Fidanza
    Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

    Din aceeași categorie

    Bună dimineața, ultimă zi a anului!

    Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie, și zicea: „Iată...

    Înainte de ora 12

    În curând, ceasul va bate ora 12, ultima bătaie din acest an. Acum e momentul să iei decizii corecte și înțelepte. Acum e momentul să lași în urmă toate falsurile și toate măștile. Acum trebuie să iei decizia de a fi ceea ce poți fi cu adevărat; onorează statutul tău. Încheie acest an cu hotărârea de a nu te mai rușina vreodată cu Dumnezeu și cu credința ta!

    Un curcubeu pe cer

    Dumnezeu nu ne ajută numai atunci când ne confruntăm cu probleme majore, ci Îi pasă și de lucrurile mici care ne preocupă. Același Dumnezeu care a pus curcubeul pe cer găsește plăcere în a ne reaminti că Lui Îi pasă, că făgăduințele Lui sunt statornice și că El ne oferă speranță și un viitor minunat.

    O mie de căi de a sluji

    Nu uita că: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”. Fie ca astăzi să-i ajuţi pe alţii prin darul pe care ţi l-a dat Dumnezeu!

    Publicate astăzi

    Cum să rămâi în viață

    Ai murit față de păcat - așa că rămâi mort! Ți-ai luat angajamentul de a-L urma pe Dumnezeu - așa că lucrează la acel angajament! Te-ai hotărât să renunți la rău - rămâi hotărât! Ai hotărât să nu intri în ring - atunci nu intra!

    Alegând viața din belșug

    Sper să învățăm să căutăm fața Lui și să ne încredem în cuvântul Său. El ne oferă viață din belșug – doar dacă Îi cerem. El ne iubește cu o iubire veșnică. Mă rog în fiecare zi să alegem viața trăită cu Dumnezeu.

    Luceafăr strălucitor de dimineață

    Este de făcut o mare lucrare și trebuie depuse toate eforturile posibile pentru a-L prezenta pe Hristos ca Salvatorul care iartă păcatele, Hristos, Purtătorul păcatelor, Hristos, Luceafărul strălucitor de dimineață. GÂNDESC MAI DEPARTE Care a fost cea mai recentă ocazie în care Dumnezeu Și-a arătat favoarea față de mine în timp ce încercam să-L prezint pe Hristos cuiva? Cum a fost să știu că Dumnezeu mă folosește pentru a-L prezenta altora pe Luceafărul strălucitor de dimineață?

    A békesség evangéliuma

    „És felsaruzván lábaitokat a békesség evangéliumának készségével... ” (Ef 6:15)A bűn járványa" között élünk, amit...

    Faptul că trăiești, Dumnezeu are un plan cu tine

    „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai...