O coroană meritată

    M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. – 2 Timotei 4:7,8

    Joni Eareckson, o tânără plină de viață și speranță, a suferit o fractură de coloană vertebrală care a lăsat-o tetraplegică. Acest accident a avut loc în timp ce făcea scufundări în golful Chesapeake (Statele Unite). Pentru o vreme s-a luptat cu mânia, depresia și dorința de a-și lua viața. Dar, după doi ani de chin, a început să accepte realitatea și să se adapteze la noua situație, regăsindu-și sensul vieții. Și-a descoperit talente artistice când a învățat să folosească pensula, ținând-o între dinți pentru a picta. Apoi a devenit cunoscută pentru cartea sa autobiografică. De atunci desfășoară o activitate intensă ca lector și vorbitor motivațional pentru persoanele cu dizabilități fizice.

    Astăzi, Joni este autoarea renumită a peste 40 de cărți și a ajutat o mulțime de oameni să înțeleagă scopul misterios al durerii și adversității. În cartea Când plânge Dumnezeu, ea enumeră o mulțime de motive pe care le are Dumnezeu de a permite suferința noastră, unul dintre acestea fiind acela să ne finiseze și să ne facă desăvârșiți prin suferință (Evrei 2:10).

    Povestea lui Joni este un exemplu fascinant de reziliență. Dar istoria de viață a apostolului Pavel oferă un pas și mai avansat peste timp. El a suferit enorm (inventarul încercărilor sale se află în 2 Corinteni 11). A scris textul de astăzi la sfârșitul vieții, exprimând certitudinea fermă cu privire la primirea coroanei neprihănirii, atât pentru el, cât și pentru fiecare dintre noi. Condiția este să iubim venirea Sa – cu alte cuvinte, să-L plasăm pe Isus în centrul vieții noastre ca Prieten, Domn și Mântuitor, pentru a aștepta cu nerăbdare să-L întâlnim. Siguranța coroanei nu este amenințată de practica de overbooking a anumitor companii aeriene la rezervarea biletelor. Acestea vând mai multe bilete decât locuri în avion, așteptându-se ca unii pasageri să se răzgândească sau să nu reușească să ajungă la timp. În această situație, unii aud că li se spune: „Ne pare rău, avionul este plin, va trebui să veniți cu următoarea cursă!”

    Gândește-te astăzi la coroana neprihănirii, care îți este ferm rezervată. Această idee îți va revitaliza speranța și îți va consolida relația cu Isus, ca să tânjești și mai mult după revenirea Sa.

    Julian Melgosa și Laura Fidanza
    Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

    Din aceeași categorie

    Bună dimineața, ultimă zi a anului!

    Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie, și zicea: „Iată...

    Înainte de ora 12

    În curând, ceasul va bate ora 12, ultima bătaie din acest an. Acum e momentul să iei decizii corecte și înțelepte. Acum e momentul să lași în urmă toate falsurile și toate măștile. Acum trebuie să iei decizia de a fi ceea ce poți fi cu adevărat; onorează statutul tău. Încheie acest an cu hotărârea de a nu te mai rușina vreodată cu Dumnezeu și cu credința ta!

    Un curcubeu pe cer

    Dumnezeu nu ne ajută numai atunci când ne confruntăm cu probleme majore, ci Îi pasă și de lucrurile mici care ne preocupă. Același Dumnezeu care a pus curcubeul pe cer găsește plăcere în a ne reaminti că Lui Îi pasă, că făgăduințele Lui sunt statornice și că El ne oferă speranță și un viitor minunat.

    O mie de căi de a sluji

    Nu uita că: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”. Fie ca astăzi să-i ajuţi pe alţii prin darul pe care ţi l-a dat Dumnezeu!

    Publicate astăzi

    Ridică-te și mergi mai departe!

    Nu renunța niciodată la a-L urma pe Hristos pentru că ai căzut. Nu există creștin care să nu se fi împiedicat vreodată. Adevărații creștini sunt cei care se ridică și merg mai departe.

    De ce cântă păsările din colivie

    Poate în colivia acestei lumi este întuneric, dar eu încă am un cântec pe care trebuie să îl cânt și îl voi cânta. Sper ca acest lucru să te inspire fie să îți găsești vocea, fie să o eliberezi.

    Împărat al cerului

    Hristos a vorbit cu o putere care i-a zguduit pe oameni ca o furtună puternică. „Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Glasul Lui a sunat ca o trâmbiță în Templu. GÂNDESC MAI DEPARTE Când am simțit și eu indignarea sfântă manifestată de Isus în Templu?

    A mennyei örökség

    „Romolhatatlan, szeplőtelen és hervadhatatlan örökségre, amely a mennyekben van fenntartva számunkra.” (1Pt 1:4)Krisztus éppen tanított,...

    Cine Ești ?

    Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis....