Devoțional Familie
D

Onestitatea

Dacă vrem să fim oneşti cu adevărat, să ne examinăm înclinaţiile şi tendinţele şi să ne recunoaştem marea nevoie după un Mântuitor. Numai Isus Hristos ne poate arăta adevărata noastră stare.

Altruismul

Mântuitorul lumii Şi-a dat viaţa pentru ca omul să-şi poată depăşi limitele şi să ajungă la cea mai înaltă perfecţiune. Acest principiu al consacrării de sine este baza legii lui Dumnezeu şi esenţa întregului creştinism.

Toleranţa

Astăzi ne putem dezvolta toleranţa, dacă ne înfruntăm responsabilităţile cu încredere în Dumnezeu, în promisiunile Lui şi dacă ne rugăm până primim binecuvântările Lui.

Fidelitatea

Deşi este adevărat că dificultăţile pot clătina din temelii orice relaţie, este posibilă persistenţa în simţăminte şi în promisiunea faţă de unirea personală cu Dumnezeu. E grea trecerea prin crize, dar în loc să slăbească relaţia, dificultăţile contribuie adesea la întărirea şi stabilizarea acesteia.

Răbdarea şi perseverenţa

Câteodată, când lucrurile merg prost, simţăminte de descurajare ne vin în minte şi ne fac să credem că nu merită să mai luptăm pentru nimic. Dar, uneori, momentele ca acestea sunt cele care ne dau ocazia să facem din viaţa noastră o sursă de inspiraţie pentru alţii.

Mulţumirea

Nu trebuie să aşteptăm până când deţinem una sau alta pentru a fi fericiţi. Putem chiar acum să fim mulţumitori; astăzi avem deja suficiente lucruri care să ne bucure. Putem fi recunoscători în orice situaţie ne-am afla.

Umili ca Hristos

Isus era Dumnezeu, dar a luat chip de rob şi a devenit ascultător până la moarte, coborând până la marginile de jos ale umanităţii, pentru că El te iubeşte pe tine şi mă iubeşte şi pe mine. Eşti gata să fii ecoul Lui?

Umilinţa, smerenia, modestia

Dacă ne supunem inima lui Dumnezeu în fiecare zi, nu avem nevoie să ne supunem oamenilor care folosesc arestarea, amenințarea sau intimidarea, chiar dacă le folosesc în numele Domnului.

Jocul de roluri

Cum arată personajul tău în rolul pe care ţi l-a dat Dumnezeu să-l interpretezi? Ţii cont de principiul egalităţii în relaţiile cu aproapele tău? Dacă nu, astăzi este ziua potrivită să începi.

Libertatea

Dumnezeu vrea să priveşti dincolo de lanţurile tale şi să-ţi aduci aminte că El ţi-a pregătit un loc. „Acolo” este un loc real şi precis, unde te vei bucura de libertatea veşnică şi absolută, împreună cu El. Meditează astăzi asupra patriei cereşti!