Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile. (Efeseni 5:20)
Suferinţă şi mulţumire? Oricât ar fi de paradoxal, cele două se completează şi nu se exclud. Deasupra norilor, soarele străluceşte întotdeauna. Numai că nu reuşim să-l vedem din cauza lacrimilor, a disperării, a grijilor. Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură că Dumnezeu e adăpostul! Chiar şi aşa, mulţumirea e greu de rostit. Dar, odată rostită, ea poate fi vindecătoare. „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!” Cum să mulţumeşti când pe uşa din faţa ta scrie Oncologie? Cum să mulţumeşti când omul care ţi-a jurat credinţă îţi întoarce spatele? Cum să mulţumeşti când rămâi fără pâine? Îngrijorarea devine pentru multe dintre noi o stare de fapt. E cod roşu în suflet şi, în graba situaţiei, nu avem decât două soluţii: mulţumirea sau resemnarea. În timp ce resemnarea înseamnă abandon, o viaţă fără culoare şi sens, mulţumirea e alegerea de a vedea frumosul dincolo de urât, lumina dincolo de întuneric, bucuria dincolo de amărăciune, liniştea dincolo de stres. Şi mai mult de atât, „să trăieşti mulţumirea înseamnă să trăieşti în prezenţa lui Dumnezeu, să fii prezent înaintea feţei Lui, şi aceasta e întotdeauna un exerciţiu al ochilor. Nu trebuie să schimbăm ce vedem. Numai cum vedem”, scrie Ann Voskamp în cartea O mie de daruri. Avem nevoie de vindecarea vederii.
„Să nu vi se tulbure inima”, vine pe fundalul de stres continuu în care trăim. Îngrijorări, temeri, necredinţă. „Dacă credinţa autentică şi mântuitoare implică încrederea, atunci a alege stresul este o dovadă de necredinţă, de ateism. Orice nu e recunoştinţă şi încredere e ateism practic”, scrie Ann Voskamp. Mă înfior citind. Cred într-un Dumnezeu bun, care îmi vrea binele şi mă vrea fericită, dar mă chircesc uneori de teamă, de disperare. Îmi insult Creatorul cu neîncrederea mea. Nu-mi rămâne decât să mă aşez pe genunchi şi să mulţumesc pentru toate lucrurile fără sens din viaţa mea, dar care mă învaţă să rabd. Să mulţumesc pentru oamenii care mă secătuiesc, dar a căror prezenţă mă face să-mi recunosc dependenţa de Creator. Să mulţumesc pentru jucăriile împrăştiate, semn că ai mei copii au poftă de viaţă.
Mulţumirea e cheia spre o viaţă înfloritoare. Ecuaţia e simplă: mulţumindu-I lui Dumnezeu, El îmi dă bucuria care va umple clipele vieţii.
Provocarea e mare: ai la dispoziţie un an pentru a nota o mie de motive de mulţumire! Mulţumire în mijlocul unei vieţi aglomerate, stresante, mulţumire chiar şi atunci când copiii se strâmbă la farfuria de mâncare, mulţumire chiar dacă şeful te pune să o iei de la capăt. Mulţumind, devii cea mai binecuvântată dintre femei!
Anca Porumb, Bacău, Moldova
