Ochii Tăi sunt aşa de curaţi, că nu pot să vadă răul… (Habacuc 1:13 p.p.)
Mă aflam de un timp în spital. Priveam pe geam şi nu vedeam decât o cărare pietruită şi mulţi copaci frumoşi. Fiind încă vară, frunzele lor erau verzi şi pline de viaţă. Pe cărare treceau adesea bolnavi, însoţiţi de rudele lor. Seara şi dimineaţa se auzea ciripitul vesel al păsărelelor, care-şi aveau cuiburile în frunzişul din faţa mea. Pe lângă oftaturile şi gemetele bolnavilor din jur, o privire prin geam, la verdeaţa vie din faţa clădirii, îmi odihnea ochii obosiţi de nopţile nedormite şi îmi liniştea parcă sufletul mâhnit de suferinţă.
Îl admir pe Dumnezeu care a dăruit planetei noastre o natură frumoasă şi atât de atrăgătoare, plină de splendoare. Ea reuşeşte să liniştească ochiul ce lăcrimează şi inima zbuciumată… Admirând mereu copacii, de pe geam, am observat că printre crengile elegant crescute, pe care se legănau adesea păsările, se găseau şi ramuri uscate, crengi rupte de vânt, precum şi multe frunze care căzuseră probabil pe jos. Pentru că eu iubesc în general ordinea – în bucătărie, în dulapuri, pe masă sau în bibliotecă – parcă aş fi vrut să mă duc afară şi să îndepărtez crengile uscate, sau să mătur frunzele căzute. Aş fi dorit ca tabloul pe care-1 vedeam de atâtea zile să fie perfect…
Gândul însă mi-a zburat repede spre natura păcătoasă din noi. Nu cumva în tabloul pe care-1 prezentăm celor ce ne privesc se găsesc gânduri, planuri şi bănuieli rele, pe care ochiul omenesc nu le poate vedea? Nu cumva vântul şi furtunile vieţii au rupt crengile bucuriei şi au făcut ca florile experienţelor din trecut să fie veştejite de mult? Nu cumva invidia, răutatea şi vorbirea de rău au îngălbenit frunzele iubirii de aproapele, astfel încât virtutea aceasta nobilă zace uscată, fără viaţă?
Sunt ferm convinsă că Grădinarul iscusit aşteaptă de mult timp să-L chemăm, să-Şi ia „grebla” Lui în mână şi să dea la o parte toate uscăturile care fac ca tabloul prezentat lumii să nu fie unul perfect. El este Creatorul minunat căruia Îi place ordinea, în ceruri şi pe pământ: ordine în gânduri, în inimă, în cuvinte, în îmbrăcămintea noastră, în tot ceea ce suntem.
Ce-ar fi, draga mea, dacă I-am permite azi lui Isus să vină cu aspiratorul ceresc şi să ia toate gunoaiele, tot praful, toate vreascurile rupte, care sluţesc frumuseţea codrului nostru sufletesc. Astfel, El va putea oferi pământului şi cerului un tablou care încântă orice ochi care-l priveşte.
Elfriede Starck-Chiriac, Germania
