Cereţi şi vi se va da… (Matei 7:7)
Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru această experienţă uimitoare, care mi-a schimbat viaţa. Înainte să merg în programul de misiune din Etiopia, nu conştientizam dependenţa mea de Dumnezeu. El avea un loc aparte în inima mea, dar nu-I oferisem întreaga viaţă. Însă acum îmi dau seama că El a alcătuit un plan special pentru viaţa mea, mult mai măreţ decât mi-aş fi imaginat eu.
M-am apropiat mult de biserica de acolo; au acceptat chiar să cânt împreună cu ei unul dintre cântecele lor. M-au uimit cu purtarea lor de grijă.
Drumul spre biserica unde se ţineau prezentările era o adevărată aventură zilnică, pentru că era acoperit de noroi. Într-una din zilele primei săptămâni, a plouat foarte tare; ei erau foarte obişnuiţi cu acest lucru, pentru că ploua în fiecare zi, dar în general se oprea atunci când trebuia să ne îndreptăm spre locul unde susţineam conferinţele biblice. Dar în acea zi am pornit la drum şi ploaia se înteţea, nici vorbă să se oprească. La un moment dat, a trebuit să ne dăm jos din maşină, pentru că nu se mai putea înainta, însă, ce să facem în ploaia aceea! Ne-am decis să stăm în maşină şi să aşteptăm. Minutele treceau şi ploaia nu părea că se va opri, ba chiar devenea mai abundentă. M-am rugat timp de 15 minute… Apoi, pastorul care ne însoţea a propus să ne întoarcem, pentru că nu aveam ce face în acea situaţie.
I-am spus pastorului că în fiecare seară le-am vorbit oamenilor despre Dumnezeul nostru măreţ şi foarte puternic, aşa că doream să experimentez şi eu acest lucru; şi în mod sigur doream să prezint toate subiectele pe care le aveam pregătite. Am aşteptat. După cinci minute, ploaia s-a oprit. Uimitor… Am coborât din maşină şi am mers pe jos. Era foarte dificil, dar acum aveam atât de multă încredere în Dumnezeu, încât eram în stare de orice.
După zece minute de mers, m-am surprins gândindu-mă că dacă noi abia reuşim să ajungem la biserică, poate că nici ceilalţi oameni nu au pornit pe o astfel de vreme. Fără să vreau, parcă îi dădeam dreptate pastorului, că ar fi trebuit să ne întoarcem. Dar când ne-am apropiat de biserică, am auzit voci care cântau. Nu-mi puteam crede ochilor când am văzut că biserica era plină şi am înţeles că s-au rugat pentru noi, să putem ajunge. Mă simţeam atât de aproape de cer… Mi-am dat seama că atunci când îţi predai viaţa pe deplin lui Dumnezeu, El face minuni.
Nu ştiu cum au ajuns ceilalţi la biserică, dar la apelul din seara aceea multe persoane au hotărât să-şi dedice viaţa lor lui Dumnezeu. Din seara aceea, am ştiut că nimic nu poate sta împotriva voinţei Lui şi m-am simţit onorată să conlucrez cu El.
Claudia Cristiana Bulgaru, Muntenia
