Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmii 50:15)
Eram studentă în primul an la Institutul Teologic Adventist, Facultatea de Pedagogie, când mi-am dat seama că nu voi mai avea bani să îmi continui studiile în cei doi ani pe care-i mai aveam până la terminarea facultăţii. Am început să mă rog, dar anul şcolar începea, iar eu nu aveam cu ce plăti. Îmi trebuiau 500 de euro pentru taxele şcolare. Aşa că am mers la preşedintele institutului, care îmi fusese profesor în primul an, şi l-am întrebat dacă mai are rost să mă înscriu în noul an şcolar, dacă eu nu aveam niciun ban şi nici posibilitatea de a avea în viitor banii necesari.
M-a încurajat să mă înscriu, spunându-mi că niciun student nu a fost exmatriculat din cauza neplatei taxelor şcolare. Nu puteam crede că Dumnezeu îmi va da mie atâţia bani. Nu primisem niciodată o sumă atât de mare. Am o prietenă care se roagă şi Dumnezeu îi dă mereu bani pentru misiune, şi nu numai. Ea m-a încurajat să mă rog şi să am încredere că Dumnezeu îmi va da şi mie, doar pentru că mă iubeşte, nu pentru că sunt bună sau rea.
Mi-am propus să nu spun la prea multă lume despre problema mea. Am vrut să cer de la Domnul, nu de la oameni. De felul meu, spun când am o problemă şi nu ţin secret, dar, de data aceasta, mă rugam să tac şi să aştept în tăcere răspunsul Domnului. Am fost îndrumată să fac o cerere şi să o depun la domnul director, şi aşa am făcut. Mă gândeam că mai sunt sponsori care întreabă care dintre studenţi au nevoie de ajutor…
Timpul a trecut şi, după ce frecventasem şcoala în fiecare zi, în luna decembrie 2012 am primit de la secretariat un e-mail prin care mi se reamintea că trebuie să găsesc soluţii pentru plata taxei şcolare. Nu ştiam ce să fac!? M-am retras în cameră şi m-am rugat, căci durerea pe care o simţeam era imensă. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dea putere şi, dacă nu mai puteam continua şcoala, măcar să mă ajute să pot accepta această situaţie.
A doua zi am plecat la grădiniţă pentru practica care o mai aveam de făcut. Pe drumul de întoarcere, i-am spus colegei mele care îmi era apropiată despre problema mea.
Cuvântul inspirat spune astfel: „încercările şi obstacolele sunt metodele de disciplinare alese de Dumnezeu şi mijloacele hotărâte de El pentru succesul nostru… Domnul Isus vede în noi ceva preţios, pe care doreşte să-l dezvolte. Dacă nu ar vedea în noi nimic prin care să-Şi poată slăvi Numele, nu Şi-ar pierde timpul cu perfecţionarea noastră.” (Ellen G. White, Divina vindecare, pp. 356-357)
Andreea Vitan, Bucureşti, Muntenia
