Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti. (Psalmii 144:12)
Aveam 17 ani când am fost pentru prima dată într-o excursie pe munte.
Când am coborât, la poalele Ceahlăului, am zărit într-un tăpşan de iarbă verde, ceva roz… M-am apropiat şi am fost uimită să văd acolo un pâlc de flori cu lujer înalt, de un verde crud, cu frunze mlădioase şi corola alungită, roz, asemănătoare freziilor, florile mele preferate.
Am cules câteva şi am întrebat în dreapta şi în stânga: „Cum se numesc florile acestea?…” Cineva mi-a spus: „Sunt brânduşe!” Nu văzusem până atunci şi nu ştiam că există. Erau înalte şi am fost atât de încântată când le-am văzut, încât am spus: „Doamne, dacă va fi voia Ta să mă căsătoresc vreodată şi o să am o fetiţă, aş dori s-o cheme Brânduşa.” Şi aşa a fost. În prima zi de februarie ’97, am născut o fetiţă. Era primul copil şi mă gândeam cu teamă la momentul naşterii. M-am rugat fierbinte ca Dumnezeu să mă ajute şi să mă întărească. Şi aşa a fost. El a pregătit totul în jurul meu ca să pot fi liniştită şi fericită. Locuiam în Piatra Neamţ pe atunci. Ninsese toată noaptea şi brazii de la poalele Pietricicăi erau încărcaţi de zăpadă. De o parte şi de alta a drumului erau troiene mari. Totul era alb, imaculat, pregătit parcă pentru venirea pe lume a unei prinţese. Am ajuns la spital şi durerile au început să se înteţească. Mă rugam şi priveam pe fereastră: norii erau ca nişte fâşii de voal roz şi, în bătaia soarelui care răsărise, fulgii mari ce pluteau în văzduh păreau a fi nişte steluţe roz ce formau ghirlande pentru împodobirea momentului.
Şi a mai fost puţin şi a răsărit şi mult aşteptata Brânduşică roz. A crescut frumoasă şi cuminte. Într-o seară, pe când avea trei anişori, ne rugam împreună şi a început să spună din proprie iniţiativă: „Doamne, Te rugăm să ne dai aripioare… (aripioare) şi să ne aduci bomboane! Nami! (Amin!)
Când ne-am ridicat de la rugăciune, m-a întrebat: „Mama, da’ când o să vină odată Domnul Isus? Mi-e dor de El! Ştii?… Când o să vină, o să alerg înaintea Lui şi o să mă urc în braţele Lui!”
„Acela care a zis: «Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi» le invită fără încetare pe mame să-i aducă pe copilaşii lor să locuiască la umbra Celui Atotputernic, prin credinţa mamei care se roagă. Ioan Botezătorul a fost plin de Duhul Sfânt chiar de la naştere. Dacă trăim în comuniune cu Dumnezeu, şi noi putem aştepta ca Duhul Sfânt să-i modeleze pe micuţii noştri chiar din primele clipe. în copiii aduşi la El, Isus vedea bărbaţi şi femei ce urmau să fie moştenitori ai harului Său…” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 488)
Catană Maria, Roman, Moldova
