Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? (1 Samuel 15:17)
Când soţul meu a fost ales la Conferinţă responsabil cu Asociaţia Pastorală, eu am fost aleasă să coordonez activitatea păstoriţelor din Conferinţa Banat. Eu, care am terminat un liceu de limbă maghiară, doar şcoala postliceeală am făcut-o în limba română, m-am simţit mică în ochii mei faţă de cei care aveau o pregătire universitară şi erau români. Totuşi, prin credinţă am acceptat. Aşa că, în momentul în care mi s-a spus ce am de făcut, imediat mi-a venit în minte că una dintre păstoriţe e foarte bună la literatură şi am însărcinat-o să corecteze materialele pe care le primeam cu experienţele păstoriţelor, alta era foarte bună la a face felicitări frumoase pentru diferite ocazii şi aniversări, aşa că ea a fost delegată să făcă acest lucru, apoi alte şi alte talente le-am pus la lucru dintre păstoriţe. Şi, minune…, lucrările erau atât de bune, încât am fost felicitată pentru toate, iar eu am procedat asemenea lui Saul când a fost ales de Domnul prima dată, s-a ascuns între butoaie. Aşa am păţit şi eu. M-am scuzat şi le-am spus fraţilor că nu e meritul meu, ci al surorilor… şi le-am nominalizat pe toate cele care au contribuit la realizarea tuturor lucrurilor, iar mare mi-a fost surpriza când toţi cei prezenţi au izbucnit în aplauze. Mirată, nu ştiam ce să fac. Nu m-am dezmeticit decât după ce mi s-a explicat că am făcut cel mai bun lucru, când am pus la lucru talentele multor surori, ceea ce însemna că le apreciam şi am avut încredere să le solicit să facă lucrarea care, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a sfârşit foarte bine.
Domnul nu ne cere să ne bazăm pe noi înşine şi să facem minuni, ci să ne punem în mâna Lui şi să vrem să facem ceea ce ne îndeamnă El. Astfel vom vedea ce mare va fi surpriza pentru noi, când binecuvântarea va veni. Şi cu siguranţă va veni! Fie o vom descoperi aici pe pământ, fie în ceruri.
Iată două făgăduinţe valabile pentru fiecare în orice împrejurare când răspundem prin credinţă chemării Domnului:
„Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinul meu, El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit, pentru că mă iubeşte.” (2 Samuel 22:19,20)
„Copiii lui Israel au fost smeriţi în vremea aceea, şi copiii lui Iuda au câştigat biruinţa, pentru că se sprijiniseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.” (2 Cronici 13:18)
Agnes Ibolya Roman, Banat
