Prietenie

Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate. Proverbele 17:17

Am avut o colegă de grădiniţă şi şcoală, pe care am regăsit-o după… 27 de ani. Ea nu a fost de fapt doar o colegă, ci cu mult mai mult – era o prietenă la care ne refugiam când tata ne dădea afară din casă, când el ne bătea. Ne-am regăsit şi ne-am tot promis să ne întâlnim, au mai trecut zece luni până am reuşit să ne vedem, deşi stăm la cinci staţii distanţă.

Iar când ne-am întâlnit, era ca şi când am existat dintotdeauna una în viaţa alteia… Probabil că aşa îi este dat omului, să se poarte de parcă n-au existat pauze în relaţie, sau poate că e vorba despre sentimentele în sine…

La un moment dat. Îmi povestea despre un praf de sucuri pe care l-a lansat firma la care lucra ea, prin ’97, şi am exclamat încântată… „Da, de câte ori îl beam, mi se părea că avea gust de copilărie, dar nu puteam înţelege de ce, pentru că ai mei erau prea săraci ca să ne cumpere şi prea fără pile ca să aibă parte de aşa ceva.”

Atunci a venit explicaţia ei, care demonstra şi faptul că petrecusem mult tim. Împreună şi aveam amintiri comune: „Păi, ai băut la mine, din plicurile pe care le aduceau ai mei din Libia, pentru că asta a fost şi senzaţia mea, că sucul este ca-n copilărie.”

De același autor

Noi perspective

Spuneam că la ea ne adăposteam când tatăl meu, alcoolic fiind, ne bătea şi trebuia să fugim de acasă. Ani de zile ne duceam acolo. Dar a venit şi ziua când, în urma unui accident, mama ei s-a îmbolnăvit şi îi era imposibil să mai fie o gazdă perfectă. Atunci mă duceam doar eu la ea, iar mama şi sora mea mergeau la o prietenă de-a mamei. Pentru că avea din Libia jocuri de ping-pong pe televizor – acestea erau atunci la modă! – şi pentru că era singura mea şansă să mă joc, uneori ajungeam să mă gândesc… „Poate că azi o să ne bată tata, ca să pot merge la ea…”

Sunt 28 de ani în care nu ne-am văzut, dar acum am început o nouă numărătoare. Mi-a rămas în minte expresia ei: „V-aţi făcut un drum în viaţă fără niciun ajutor. N-am crezut că veţi ajunge departe. Mi-a fost mereu teamă pentru voi.” I-am mulţumit pentru trecut şi pentru că se gândea la mine, chiar dacă nu mai ştiam una de alta şi chiar dacă nu-mi dădea prea multe şanse, ştiind situaţia dificilă, în care, în mod normal, un copil nu se dezvoltă.

Dar Îi mulţumesc acum lui Dumnezeu pentru că El a fost Cel care ne-a ajutat să „ne găsim o cale”, să nu apucăm pe cea bătătorită de tata, cu alcool şi desfrânare!

Până la urmă, viaţa este o suită de întâmplări neîntâmplătoare, în care se vede mâna lui Dumnezeu de la mare distanţă! (Proverbele 17:17)

Bianca Timşa-Stoicescu, Bucureşti, Muntenia

Comentariile sunt închise

Devotionale Audio

Prietenie - 2016. Am avut o colegă de grădiniţă şi şcoală, pe care am regăsit-o după... 27 de ani. Ea nu a fost de fapt doar o colegă, ci cu mult mai mult - era o prietenă la care ne refugiam când tata ne dădea afară din casă, când el ne bătea. Ne-am regăsit şi ne-am tot promis să... pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.