Moise s-a pogorât de pe muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. (Exodul 34:29)
Vă amintiţi secvenţa biblică în care se povesteşte că, la coborârea lui Moise de pe munte, după primirea celui de al doilea rând de table ale Legii scrise de Dumnezeu, faţa sa strălucea într-un mod deosebit, deşi el nu era conştient de faptul acesta. A trebuit să-şi acopere faţa pentru un timp atunci când vorbea poporului. Ceva asemănător i s-a întâmplat lui Petru în curtea marelui-preot, atunci când a fost cunoscut ca fiind ucenic al lui Isus de către cei care se aflau acolo. Ba chiar unul dintre cei prezenţi i-a spus că „până şi vorba te dă de gol” (Matei 26:73).
Eu credeam că aşa ceva aparţine doar timpurilor biblice şi li se putea întâmpla doar persoanelor speciale din vremea aceea. Trebuie să vă mărturisesc că ceva asemănător mi s-a întâmplat şi mie, deşi pare incredibil.
Mă afla. Într-o dimineaţă într-un nod principal de transport din Madrid (un intercambiador), de unde pleacă şi vin autobuze şi trei linii de metrou. Ajunsesem prea devreme în oraş şi am preferat să mai rămân câteva minute în clădirea acelui nod de transport. În timp ce aşteptam să treacă timpul, studiind ceva pe telefon, s-a apropiat de mine un bărbat de culoare şi mi-a cerut informaţii cu privire la o linie de autobuz. Cum eu făceam naveta cu acea linie de autobuze, am putut să-i dau informaţiile de care avea nevoie. A mulţumit şi s-a îndepărtat puţin, aşezându-se la rând să aştepte autobuzul.
Când am plecat spre metrou, am trecut chiar pe lângă el. Mi-a zâmbit şi m-a oprit întrebându-mă dacă sunt creştină.
Am rămas foarte surprinsă şi, răspunzându-i afirmativ, l-am întrebat la rândul meu de unde ştie. Ştiţi ce mi-a răspuns?
– Se vede pe faţa ta!
– Da? Cum? l-am întrebat eu.
– Pentru că străluceşte într-un mod deosebit!
Nu-mi venea să cred. L-am salutat şi am plecat, urmându-mi drumul. Aşa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată! Mă gândeam: Oare chiar este adevărat?!…
Realitatea este că ar trebui să ne surprindă şi să ne mire atunci când oamenii nu văd strălucirea cerului pe faţa noastră. De fapt, aceasta este misiunea noastră: a fi canale de lumină spre lume… şi cât de mult avem de pierdut atunci când nu este aşa. Dumnezeu să ne ajute să fim cu adevărat persoane care reflectă spre lume slava, bunătatea şi dragostea Sa.
Gertrude Radu, Madrid, Spania
